Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Priorităţile PMP: Anulăm pensiile speciale ale politicienilor şi reducem numărul de parlamentari

Priorităţile PMP: Anulăm pensiile speciale ale politicienilor şi reducem numărul de parlamentari

Diferența dintre un politician și un om de stat este că politicianul se gândește la următoarea campanie electorală, pe când omul de stat se gândește la următoarea generație. Astăzi, într-o scenă politică extrem de efervescentă, caracterizată în special de lupte personale, și mai puțin de conlucrarea pentru îndeplinirea interesului general al poporului român, se poate spune că Partidul Mișcarea Populară este echipa care își construiește întreaga activitate și demersurile politice având ca preocupare viitorul țării și al națiunii române, într-o perspectivă generală, de anvergură și de durată.

Altfel spus, obiective de țară precum unirea României cu Republica Moldova, intrarea în spațiul Schengen sau adoptarea monedei euro pentru o deplină integrare europeană sunt teme extrem de importante și serioase care se regăsesc pe agenda politică a PMP.

În privința activității parlamentare, pe lângă inițiativele devenite deja legi, pot fi amintite și câteva dintre cele mai importante demersuri legislative ale PMP ce se bucură de susținerea întregii societăți, aflate în proces de adoptare:

  • Anularea pensiilor speciale ale politicienilor, pentru care statul cheltuie peste 200 de milioane de euro lunar, în timp ce pentru pensia minim garantată sunt alocate doar 140 de milioane. Nu mai putem accepta ca această nedreptate făcută de PSD la adresa vârstnicilor din România să continue. Sunt oameni care au muncit o viață întreagă, iar acum la bătrânețe au pensii infime, unii chiar sub 100 lei.
  • Reducerea numărului de parlamentari la 300, proiect adoptat tacit la Senat, urmând ca votul final să fie dat în Camera Deputaților.
  • Revenirea la alegerea primarilor în două tururi, astfel încât să nu mai existe situații în care o persoană să ajungă primar cu votul a mai putin de 20% dintre votanți.

Toate aceste proiecte de lege enumerate anterior sunt inițiate de către Partidul Mișcarea Populară, în urma solicitărilor venite din stradă, sunt rezultatul voinței populare, asta spre deosebire de cei din PSD-ALDE, care guvernează cu bastonul pe spatele românilor, fără să țină cont de ceea ce vor oamenii și duc țara într-o direcție profund greșită.

Deputat Adrian Todoran, vicepreşedinte PMP 

Realizat la comanda PMP.CMF:4119004

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire