Primăria comunei Recea informează cetățenii că, în perioada următoare, colectarea deșeurilor se va realiza diferențiat, în funcție de tipul deșeului și de localitate, conform programului stabilit împreună cu operatorul de salubritate.
Astfel, joi, 8 ianuarie 2026, se vor ridica deșeurile reziduale/menajere (pubela neagră) din localitățile Recea, Lăpușel și Bozânta Mică.
De asemenea, vineri, 9 ianuarie 2026, este programată colectarea deșeurilor din plastic și metal (pubela galbenă) din localitățile Mocira și Săsar.
Reprezentanții administrației locale precizează că deșeurile alimentare și vegetale biodegradabile trebuie compostate în gospodăriile proprii, acestea nefiind colectate separat.
Primăria Recea anunță că programul complet de colectare pentru anul 2026 se află în curs de definitivare, urmând ca, după ce va fi agreat și semnat, să fie făcut public atât pe rețelele de socializare, cât și în format tipărit. Totodată, cetățenii vor fi informați înaintea fiecărei colectări, pe tot parcursul anului, pentru a putea pregăti corect deșeurile.
Program diferențiat de colectare a deșeurilor în comuna Recea























