Un program în 10 puncte, asta propune Partidul Mișcarea Populară Maramureș pentru următorii patru ani, în debutul campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului. Pornind de la mesajul „Respect pentru Maramureș, respect pentru maramureșeni”, programul privește în primul rând creșterea nivelului de trai pentru majoritatea românilor, acum, când pandemia a dus la scăderea calității vieții pentru cei mai mulți dintre noi.
Liderul PMP Adrian Todoran, vicepreședinte al partidului la nivel național, afirmă că prioritățile politice ale formațiunii pe care o reprezintă rămân sănătatea, educația și agricultura. De asemenea, programul PMP vizează și o puternică susținere a mediului economic.
„Respect pentru Maramureș este mai mult decât un slogan de campanie electorală. Este crezul nostru, al celor din Partidul Mișcarea Populară. Fiecare, cu experiența acumulată în administrația publică locală sau centrală, dar și în alte domenii în care și-a desfășurat activitatea, a venit cu propriul aport pentru definirea priorităților noastre, în următorii patru ani. Patru ani ce se anunță extrem de dificili. Criza economică bate la ușă, iar ravagiile făcute de COVID-19 se intensifică.
Avem proiecte mari, ambițioase, dar realizabile, pentru că experiența echipei Partidului Mișcarea Populară ne îndreptățește să spunem lucrul acesta. Și cred că asta trebuie să simtă fiecare parlamentar atunci când votează o lege. Să fie responsabil față de votul său, iar în acest fel să arate respectul pe care îl are față de Maramureș și față de maramureșeni”, declară deputatul Adrian Todoran, cel care candidează pentru al doilea mandat de parlamentar PMP de Maramureș.
COD AEP:11200012