‘‘Programul ‘Rabla‘‘ va exista si in 2015

‘Programul ‘Rabla’ va exista si in 2015. Va fi un program care poate va diferi de structura actuala. Am deschis un dialog in acest sens, in luna mai, cu Asociatia Romana a Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania, care si-a exprimat punctul de vedere, de a fi creativi si de a veni pana in toamna cu un program care sa poata sa fie si mai bun’, a spus Korodi.

Ministrul Mediului a mentionat, totodata, ca are unele nemultumiri in privinta acordarii eco-bonusurilor in cadrul programului ‘Rabla’, iar pentru editia viitoare are in plan majorarea valorii acestora, conform Agerpres.

‘Am unele nemultumiri in ceea ce priveste acordarea eco-bonusului. In primele trei luni ale anului au fost acordate 586 de eco-bonusuri. Ne gandim serios sa crestem valoarea eco-bonusurilor pentru editia din anul viitor. Acum, nu va pot spune care va fi valoarea si nici la cat ar trebui sa se situeze aceasta, in viziunea mea. Vom comunica acest lucru la momentul oportun si pe cale institutionala’, a precizat Attila Korodi.

Persoanele fizice interesate sa achizitioneze un autovehicul nou prin Programul ‘Rabla’ se pot inscrie, incepand din 8 aprilie, la dealerii auto si, ulterior, isi pot casa masinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de catre Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.

Pentru editia din acest an a Programului ‘Rabla’, lansat oficial cu doua luni mai devreme decat in 2013, sunt alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice si institutii publice.

Posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egala cu opt ani isi vor putea achizitiona, in 2014, o masina noua prin programul ‘Rabla’ pe baza unui tichet valoric in suma de 6.500 de lei, care se va aloca electronic. Practic, este pentru prima data cand voucherele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmand sa fie alocate electronic in sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achizitionarea unui autovehicul nou, la fel ca si anul trecut.

In ceea ce privește situația Programului Rabla pentru persoane juridice, pot să vă spun că la sediul AFM au fost depuse peste 1000 de dosare, acestea fiind în curs de analiză. Până în acest moment, au fost acceptate 495 de tichete pentru persoane
juridice și instituții publice, din totalul de 3.000 de tichete alocate”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.