PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL BAIA MARE ÎN PERIOADA 15  – 16 ianuarie 2022

Sâmbătă dimineața (15 ianuarie), de la ora 10.00 și 11.30, cei mici sunt invitați la spectacolul Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, regia Traian Savinescu.

Din distribuție fac pac parte Irina Oțoiu, Vlad Crișan, Carmen Bulancea, Liliana Voș, Camelia Strat, Iulian Bulancea, Mihai Ciceu.

După multe peripeţii, Hansel şi Gretel, plini de curaj şi isteţime, vor fi la înălţime, îi vor veni de hac Babei Cloanţa Cotoroanţa şi o vor pune pe jar! Iar când vraja se va rupe, toți copiii rătăciţi în pădure şi transformaţi de strigoiul de babă în turtă-dulce, vor prinde viaţă, se vor bucura şi vor cânta fericiţi în corul final!

Spectacolul se joacă în sala Teatrului de Păpuși. Durata: 60 minute / Preț bilet: 7 lei

 Sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 19.00, pe scena teatrului se joacă spectacolul ”Povești din bucătărie”, o creație colectivă a actorilor din distribuție, în regia lui Cristian Ban.

Din distribuție fac parte actorii Inna Andriuca, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Alexandra Vanci, Dragoș Călin, Mircea Gligor și Petru Damșa.

Spectacolul îşi propune să aducă în faţa spectatorilor sinceritatea şi căldura unei întâlniri din bucătăria copilăriei fiecăruia dintre noi, dar, în acelaşi timp, reuşeşte să facă o radiografie a uneia dintre cele mai confuze perioade din istoria recentă a României: anii ’90.

Spectacolul se joacă în sala mare, cu publicul pe scenă.  Durata: 90 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei.

 Duminică, 16 ianuarie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Municipal Baia Mare este programat spectacolul ”Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, regia Tudor Dreve.

Din distribuție fac parte actorii Denisa Blag, Sanda Savolszky, Ioan Costin și Dragoș Călin.

”Mama Dorei decide să îi sisteze medicația fetei cu tulburări de comportament. Cunoașterea de sine începe odată cu trezirea sexualității pentru tânăra Dora. Din acest moment, impulsurile vor răbufni cu intensitate în psihicul ei necenzurat. Dora își va trăi viața condusă de senzații.” (Ana Liliana Ilea)

Spectacolul se joacă în sala mare, cu publicul în sală.  Durata: 80 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei

Prețul biletelor la spectacolele teatrului: 7 lei ( 10 lei premieră) la secția Păpuși , 20 lei preț întreg și 10 lei preț redus (pentru elevi, studenți și pensionari) la secțiile Dramă și Revistă / 25 lei la premieră.

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Program casierie:
Marți – Sâmbătă 12.00 -13.00 / 18.00 -19.00
Duminică 18.00 – 19.00
Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00

Publicul este rugat să poarte mască, să respecte măsurile de siguranță și distanțare socială, să folosească soluțiile de dezinfectare pe care teatrul le pune la dispoziție. Dacă prezintă simptome de răceală, strănut, tuse, este rugat să anuleze rezervarea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.