Vineri, 26 aprilie 2019, Vinerea Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, slujba Prohodului Domnului, înconjuraţi de soborul Catedralei, în prezenţa şi cu participarea unui impresionant număr de credincioşi, care a venit pentru această slujbă specială a Bisericii legată de chinurile şi Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hritos pe Cruce pentru răscumpărarea păcatelor noastre.
Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, preoţii slujitori ai Catedralei: Viorel Bud, Vasile Botiş, Florin Hoban, inspector şcolar, Claudiu Ciascai, Florin Bălan şi Adrian Morar, împreună cu diaconii.
La slujba Prohodului Domnului au cântat alternativ soborul slujitor, cântăreţii stranei Catedralei, împreună cu arhidiaconii Catedralei, Corul „Doxologia” al Catedralei, condus de Prof. Dr. Cosmin Lauran, precum şi Grupurile reunite ASCOR şi ATOCEM, dirijate de Arhid. Ionuţ Pleş, la care s-au adăugat credincioşii din Catedrală, îmbrăcaţi cernit pentru această slujbă unică din cea mai cutremurătoare zi a Bisericii Ortodoxe.
După slujba Prohodului Domnului, urmată de cea a Utreniei de a doua zi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, cu soborul, cântăreţii, corul şi marea mulţime de credincioşi, formând un şir imens, au înconjurat Catedrala Episcopală după rânduiala statornicită, creând un moment impresionant.
Tot după tradiţia Bisericii Ortodoxe, credincioşii s-au întors în Catedrală, trecând pe sub epitaf, care ne înfăţişează scena biblică a punerii în mormânt a Domnului, iar acest gest echivalează cu o prezenţă la Mormântul Mântuitorului.
„În Sfânta şi Marea Vineri este Denia cea mai semnificativă, pentru că este ziua cea mai tragică, în care retrăim patimile cele înfricoşătoare, Crucea cea de viaţă făcătoare şi îngroparea cu trupul a Domnului, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Deci, ziua în care Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi om adevărat, purtător al trupului nostru afară de păcat, a pătimit pentru noi şi pentru a noastră mântuire voind. Voind s-a Întrupat, spun Sfinţii Părinţi, voind a flămânzit, voind a însetat, voind a suferit, voind a pătimit. A venit spre Patimă de bună voie. De aceea, în această zi, Sfânta Biserică, după rânduiala Sfinţilor Părinţi, a rânduit să săvârşim Denia Prohodului, în care cântăm această slujbă a Prohodului. Prohod înseamnă, din limba slavonă, a petrece pe cineva pe ultimul drum,. În limba greacă Prohod înseamnă o tânguire pentru cel plecat dintre noi, pentru cel mort. Tânguirea Îngropării Domnului. Cercetătorii susţin că alcătuitorul slujbei Prohodului Domnului este un Sfânt de secol al VII-lea, Sfântul Teodor Studitul, care a fost un strălucit teolog şi monah, stareţ al Mănăstirii Studion din Constantinopol. S-a şi născut în Constantinopol, dintr-o familie aristocratică. A fost un mare teolog şi un mare imnograf.”
Referitor la Judecarea Mântuitorului la moarte, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a spus că
„Asistăm la această dramă, nemaiîntâlnită în istoria umanităţii, în care Creatorul lumii şi Judecătorul ei a fost judecat la moarte prin răstignire. Este cea mai mare crimă a umanităţii, care s-a făcut printr-un proces nedrept şi unic în istorie şi prin manipularea poporului, care nu putea să uite de binefacerile pe care le-a făcut Mântuitorul. Unice. Vindecări de boli incurabile, învieri de morţi, alungări de demoni, dar, mai ales, le-a adus lumina cuvântului lui Dumnezeu şi vestea cea bună a Evangheliei. Toate acestea L-au osândit la moarte, încât numim Patimile Mântuitorului înfricoşătoare, pentru că s-a înfricoşat toată firea şi zidirea, toată creaţia. În momentul în care Mântuitorul Şi-a dat sufletul în mâinile Tatălui a reacţionat zidirea. Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat. Deci Cerul şi Pământul au reacţionat. Şi catapeteasma templului de Ierusalim s-a rupt în două, însemnând că şi-a încheiat rolul ei vechi testamentar şi începe un legământ nou, pe care Mântuitorul l-a întemeiat prin propriul Său sânge, pe Cruce, şi prin încredinţarea că cel ce va mânca Trupul Său şi va bea Sângele Său, adică pâinea şi vinul, care se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, pe Care ni le-a lăsat ca un testament, nu va muri în veci sau chiar dacă va muri, viu va fi. ”
