Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Proiectul Centrului Multifuncțional Cultural Sportiv “SporTin”, depus spre finanțare

Proiectul Centrului Multifuncțional Cultural Sportiv “SporTin”, depus spre finanțare

Primăria Municipiului Baia Mare anunță că a depus spre finanțare, prin Direcția de Asistență Socială Baia Mare, proiectul privind construirea Centrului Multifuncțional Cultural Sportiv “SporTin”, în cartierul Vasile Alecsandri. Valoarea investiției depășește 14 milioane de lei.

Fără îndoială, avem nevoie de cât mai multe centre sportive, culturale și educaționale în Baia Mare. Avem nevoie de investiții serioase pentru copiii din Baia Mare, să le oferim condiții cât mai bune să învețe și să se dezvolte. Un subiect despre care am vorbit inclusiv în campania electorală din mai și mi-am asumat să găsesc soluții. Centrul Multifuncțional “SporTin” pe care vrem să îl construim în cartierul Vasile Alecsandri este o investiție care poate să acopere o bună parte din nevoile pe care le avem în aces domeniu”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Depus spre finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, proiectul prevede un centru inovativ, cu dotări sportive și culturale care să ofere activități adaptate nevoilor individuale pentru câteva sute de copii din grupuri vulnerabile.

Vom avea o zonă de sport, o sală multisport, zone de vestiare moderne echipate cu dușuri, o sală multifuncțională și o sală multimedia. În spațiile de pe holul centrului, vor fi instalate mese de ping-pong, biliard, fotbal de masă și hochei de masă. Un alt element inovator al proiectului este biblioteca virtuală care va fi construită aici și unde copiii vor putea să participe la cluburi de lectură, ateliere virtuale, sesiuni de desen, pictură sau sculptură. Va fi dotată cu mese tactile, proiecții pe pereți, table interactive, postere LED, respectiv holograme în mărime naturală. Practic, vrem să construim cel mai modern centru multifuncțional unde să putem să organizăm și competiții sportive, dar și proiecții de filme și documentare, ateliere artistice și multe alte activități”, a explicat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

În acest moment, proiectul se află în faza de evaluare și are mari șanse pentru a obține finanțarea necesară.

 

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire