Proiectul pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, fiind introduse mai multe excepţii, printre care persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, profesorii, persoane cu funcţii clericale sau de specialitate artistică, membrii Academiei Române, „persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanţează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfăşurării de activităţi şi operaţiuni specifice”. Camera Deputaţilor este for legislativ decizional

Proiectul pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional
S-au înregistrat 215 voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 49 de abţineri, scrie Agerpres.

„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie, după caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu acordul anual al angajatorului, peste vârsta standard de pensionare în condiţiile prevăzute de lege, în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire în funcţie, după caz”, prevede proiectul privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

De asemenea, persoanele care continuă activitatea pot solicita oricând înscrierea la pensie.

„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială şi care au şi calitatea de beneficiari de pensie pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari de pensie de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire, după caz, ori pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcţiei în care au fost numite în baza actului administrativ de numire, după caz. Continuarea activităţii se realizează pe baza cererii aprobate de către angajator. Menţinerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorului”, stabileşte actul normativ.

Potrivit proiectului, cei care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, sunt beneficiari ai pensiilor militare de stat sau ai pensiilor de serviciu se pot încadra, potrivit legii, pe durată determinată sau nedeterminată, după caz, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, însă li se va suspenda plata pensiei pe durata exercitării activităţii.

Proiectul introduce mai multe excepţii la interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat. Astfel, aceste prevederi nu se vor aplica:

a) persoanelor alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;

b) personalului didactic de predare din învăţământ pensionat, încadrat/reîncadrat în condiţiile legii;

c) personalului de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice, potrivit art.8 din Legea asistenţei sociale nr.292/2011;

d) copiilor beneficiari de pensie de urmaş, precum şi persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă;

e) personalului de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, de asistenţă medico-socială şi din instituţiile sau autorităţile publice;

f) asistenţilor personali prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

g) asistenţilor maternali;

h) persoanelor care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;

i) membrilor Academiei Române.

Actul normativ mai prevede că „persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanţează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfăşurării de activităţi şi operaţiuni specifice pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate până la finalizarea mandatului în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi”.sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.