Proiectul privind apartenența politică a aleșilor locali a fost publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării

Proiectul de ordonanță care le permite aleșilor locali să opteze în termen de zece zile pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-și pierde funcțiile obținute în alegeri, a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

Conform sursei citate, proiectul de ordonanță de urgență reglementează unele măsuri privind funcționarea administrației publice locale.

„În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, primarii și președinții consiliilor județene, consilierii locali și consilierii județeni, precum și candidații care au fost declarați supleanți își pot exprima în scris opțiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleșii locali respectivi să-și piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, se arată în documentul publicat marți pe site-ul MDRAP.

Primarii, președinții consiliilor județene, consilierii locali, consilierii județeni și candidații care au fost înscriși pe liste și care au fost declarați supleanți depun o declarație la partidul politic sau la organizația minorității naționale/organizația cetățenilor aparținând minorității naționale, după caz, din care optează să facă parte sau la autoritatea deliberativă a unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale pentru care a candidat, potrivit proiectului de act normativ.

De asemenea, primarii sau președinții consiliilor județene, consilierii locali sau consilierii județeni în funcție, dar și candidații înscriși în liste și care au fost declarați supleanți care nu depun declarația potrivit legii sunt în una dintre următoarele două situații: rămân membri ai partidului politic sau organizației minorității naționale, după caz, pe listele partidului care a făcut parte dintr-o alianță politică sau alianță electorală, dacă acesta/aceasta continuă să existe din punct de vedere legal; devin independenți, dacă partidul politic sau organizația minorității naționale nu mai există din punct de vedere legal.

„Candidații înscriși în liste și care nu au fost aleși sunt declarați supleanți în listele respective. În caz de vacanță a mandatelor de consilieri locali/județeni aleși pe liste de candidați, supleanții vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscriși în liste, dacă până la data validării mandatului pentru ocuparea locului vacant partidele politice din care fac parte confirmă în scris că supleanții fac parte din partidul politic respectiv”, se arată în articolul 2 al proiectului de ordonanță.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanță, principalele motive ale emiterii actului normativ sunt legate de faptul că, în prezent, la nivelul legislației aplicabile administrației publice locale sunt evidențiate o serie de disfuncționalități care generează dificultăți în funcționarea eficientă a autorităților publice de la nivel local.

De asemenea, arată sursa citată, actuala legislație nu oferă în mod clar și acoperitor premisele pentru eficientizarea actului administrativ, nerăspunzând astfel în mod real tuturor provocărilor majore și dificultăților cu care se confruntă autoritățile publice locale.

„Una dintre disfuncționalitățile generate de legislația în vigoare constă în faptul că aceasta nu oferă soluții legale pentru ‘rupturile politice’ apărute pe parcursul mandatului autorităților locale și pentru remedierea efectelor negative ale acestora asupra continuității și stabilității activității autorităților locale, ceea ce periclitează satisfacerea nevoilor colectivităților locale.

Actualul context socio-politic, preponderent transformările/modificările produse la nivelul majorității politice care a rezultat ca urmare a alegerilor locale din anul 2012, a generat efecte negative asupra funcționării autorităților publice locale. Astfel, autoritățile administrației publice locale întâmpină greutăți în constituirea majorităților care să asigure stabilitate politică, urmare a reorganizării unor partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, fapt evidențiat în special de reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului publicat spre consultare pe site-ul MDRAP.

Conform documentului, crearea premiselor pentru asigurarea majorităților la nivel local este esențială pentru rezolvarea problemelor comunităților locale, în special pentru adoptarea cu rapiditate a măsurilor ce se impun în unitățile administrative-teritoriale afectate de fenomenele extreme manifestate pe parcursul anului 2014; finalizarea proiectelor aflate în derulare din fonduri europene pentru asigurarea țintei de absorbție a fondurilor europene 2007-2013 și a pregătirii planurilor, acțiunilor și proiectelor locale ce se vor finanța în perioada de programare 2014-2020.

„Prezenta ordonanță de urgență promovează soluții legislative pentru eficientizarea activității autorităților administrației publice locale”, se mai arată în nota de fundamentare a actului normativ.

În ceea ce privește informarea societății civile cu privire la necesitatea elaborării proiectului de act normativ, în nota de fundamentare se precizează că au fost întreprinse demersurile legale prevăzute de Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.