Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

PSD solicită guvernului şi PNL să nu încerce blocarea legii prin care sunt crescute cu 15% salariile personalului din educaţie şi sănătate!

PSD solicită guvernului şi PNL să nu încerce blocarea legii prin care sunt crescute cu 15% salariile personalului din educaţie şi sănătate!

PSD solicită guvernului şi PNL să nu încerce blocarea legii prin care sunt crescute cu 15% salariile personalului din educaţie şi sănătate prin contestarea ei la Curtea Constituţională.

A fost cvorum în Camera Deputaţilor, iar legea pe care PSD a susţinut-o în Parlament şi pe care Guvernul şi PNL o contestă astăzi la Curtea Constituţională este o lege necesară şi constituţională.

Creşterea economică trebuie folosită pentru a aduce mai mulţi români în clasa de mijloc. Dacă PSD va ajunge la guvernare, peste 1 milion de români vor avea în următorii 4 ani salarii de peste 1 mie de euro şi vor face parte din clasa de mijloc. Actualul Guvern se opune acestei creşteri de salarii şi tehnocraţii îi numesc „pomanagii” pe românii – profesori şi medici – care vor salarii mai mari, dar sunt obligaţi să respecte votul Parlamentului, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon, candidat pentru o nouă poziție în Camera Deputaților la alegerile din 11 decembrie 2016.

”Există bani la buget – Guvernul Cioloş mai are 29 de miliarde de lei bani necheltuiţi – dar este fie incompetent, fie răuvoitor. Dacă PNL şi tehnocraţii vor rămâne la guvernare, atunci salariile românilor vor rămâne scăzute. PSD a arătat la guvernare că putem aduce rezultate pentru români şi putem creşte salariile şi pensiile. PNL îi minte pe români pentru a încerca să blocheze o lege necesară pentru sute de mii de oameni care lucrează în sănătate și educaţie.

PSD a crescut salariile bugetarilor când a fost la guvernare si a adus si creştere economică. PNL şi tehnocraţii au blocat creşterile. Deficitul bugetar este argumentul celor care nu ştiu să guverneze. Dacă românii ne vor acorda încrederea, vom demonstra din nou că se poate. În guvernarea PSD 2012 - 2015, am crescut salariile medicilor cu peste 50% şi am crescut salariile pentru toţi bugetarii. Bugetul nu s-a prăbuşit, din contră am reuşit să creştem economia – România a fost în 2014 şi 2015 pe primele locuri la creştere economică în UE - , plus am lăsat un buget cu un deficit redus. Diferenţa faţă de guvernarea Cioloş este că noi am folosit această creştere economică pentru a aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor”, a declarat Gheorghe Șimon, deputat PSD Maramureș.

Candidatul PSD pentru un nou mandat a subliniat faptul că,  în primul rând, Parlamentul a încercat să îndrepte ordonanţa 20, prin care Guvernul Zero a introdus o serie de inechităţi în sistemul salarizării bugetarilor, dezbaterea fiind generată de erorile Guvernului. În 2015 am crescut salariile medicilor cu 25% şi salariile tuturor bugetarilor cu 10%. ”În mod constat, PSD a luat decizii prin care a redistribuit creşterea economică în buzunarul românilor. Am demonstrat că putem aduce rezultate, le vom aduce din nou!”, a conchis deputatul Gheorghe Șimon.

Biroul de presă al PSD Maramureș

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire