Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Rata absorbției fondurilor europene a depășit 36%

Rata absorbției fondurilor europene a depășit 36%

Rata absorbției fondurilor europene a ajuns la 36,03%, la 30 iunie, fiind în creștere cu 0,67 puncte procentuale față de nivelul din 6 iunie, se arată într-un document postat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană se ridica la 6,922 miliarde euro la finalul lunii iunie.

"S-a primit de la Comisia Europeană suma totală de 8,90 miliarde euro, care reprezintă 46,33% din alocarea UE 2007-2013. Din aceste fonduri, plățile intermediare rambursate însumează 6,793 miliarde euro, ceea ce reprezintă 35,36% din alocarea UE 2007-2013", se arată în document.

Potrivit MFE, pentru cele șapte programe operaționale au fost depuse 43.155 proiecte, în valoare totală de aproximativ 73,6 miliarde euro, din care cca. 48,5 miliarde euro reprezintă contribuție UE.

Din totalul proiectelor depuse au fost aprobate 16.977 proiecte, în valoare totală de aproximativ 36,4 miliarde euro. Din această valoare, circa 22 miliarde euro reprezintă contribuție UE, ceea ce înseamnă aproximativ 114% din alocarea UE 2007-2013.

"Au fost semnate 13.793 contracte de finanțare cu beneficiarii, în valoare eligibilă de cca. 25 miliarde euro, din care fondurile UE reprezintă cca. 19,6 miliarde euro. Contribuția UE aferentă contractelor semnate, în raport cu alocarea UE 2007-2013 este de aproximativ 102%. (...) Plățile totale către beneficiari (pre-finanțări și rambursări), cu excepția rambursării de TVA, s-au ridicat la suma de aproximativ 9,13 miliarde euro. Din această valoare, contribuția UE a însumat cca. 8,15 miliarde euro, respectiv 42,35% din alocarea 2007-2013", informează MFE.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire