În ultimele zile orașul Șomcuta Mare s-a transformat într-un loc al orgoliilor cu efecte nedorite , care-și pun amprenta într-un mod negativ asupra activității micilor fermieri. Am discutat cu deputatul Pop Darius, AUR Maramureș, care menționează faptul că primarul localității ar fi autorul moral al acestei situații care a pus pe jar o localitate , care nu demult își ducea în tihnă viața de zi cu zi.
“În calitate de deputat de Maramureș, sunt alături de cetățenii nemulțumiți și revoltați din cauza deciziei edilului Gheorghe Buda, care a ales să rezilieze contractul de cesiune a pășunii, în mod injust, pentru a o împărți rudelor sale.
De 3 zile acești oameni protestează și vor continua protestul, aducând mai multe animale. Își țin laptele și își îngrijesc animalele în stradă, acestea reprezentând singura sursă de venit pentru acești fermieri, în timp ce domnul primar împreună cu responsabilii primăriei dau dovadă de lipsă de respect și își permit luxul de a nu răspunde apelurilor noastre și de a da față cu acești oameni care i-au ales.
Totul a început când domnul primar a dorit să transforme pășunea concesionată fermierilor, în groapa de gunoi a județului Maramureș, moment în care, unul dintre fermieri s-a opus foarte vocal acestei acțiuni, fiind amenințat și chiar amendat pentru acest lucru. Se pare că edilul Gheorghe Buda uită cu desăvârșire că lucrează în slujba cetățenilor și răzbunarea asupra celor care s-au opus deciziilor absurde ale dânsului nu a întârziat să apară și după numeroase amenințări nefondate, a luat atitudine și s-a ținut de cuvânt, i-a lăsat pe fermieri fără pășune.
Cum e posibil, domnule primar, să manifestați atât de multă nepăsare față de cei care v-au acordat încredere deplină în momentul când v-au ales? Cum e posibil să vă bateți joc de acești oameni și să aveți atâta lipsă de respect față de agricultorii care își susțin familiile din acest domeniu, în loc să îi încurajați?
Vă transmitem, domnule primar, că nu vom renunța! Vom fi aici și vom protesta până în momentul în care veți anula rezilierea contractului de cesiune.
Sunt și voi fi alături de acești oameni, care au avut parte doar de bătaie de joc din partea dumneavostră și a autorităților!” a menționat Pop Darius, deputat AUR Maramureș























