Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Rechizitele achiziționate în urma strângerii de fonduri prin Festivalul Roots, organizat în Baia Mare, au ajuns la două unități școlare din Maramureș

Rechizitele achiziționate în urma strângerii de fonduri prin Festivalul Roots, organizat în Baia Mare, au ajuns la două unități școlare din Maramureș

Veste bună pentru copiii din două unități școlare din Maramureș, una din Baia Mare, una din Tăuții de Sus.

Aceștia au primit rechiziționate achiziționate în urma strângerii de fonduri din cadrul Festivalului Roots, eveniment de cultură urbană.

Evenimentul a avut loc în 20-21 septembrie 2024 și a fost organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș în parteneriat cu Asociația Pro Armenopolis în perioada 20-21 septembrie 2024. Sponsor principal Aramis Group.

Unitățile școlare beneficiare sunt Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 Baia Mare și de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuții de Sus. „Cu ajutorul vostru, am reușit să le pregătim peste 1200 de caiete, peste 2000 de creioane și peste 350 de alte obiecte de papetărie și birotică utile în activitatea școlară. Vă mulțumim!”, arată reprezentanții Muzeului de Istorie și Arheologie.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire