Mai multe competiții sportive vor avea loc în acest sfârșit de săptămână în județul Maramureș, atât în Baia Mare, cât și în Târgu Lăpuș și Vișeu de Sus, unde sunt programate meciuri de handbal și fotbal. În acest context, Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș transmite o serie de recomandări pentru desfășurarea evenimentelor în condiții de siguranță.
Jandarmii le recomandă spectatorilor să evite deplasarea în grupuri mari către arenele sportive și să manifeste răbdare și respect față de ceilalți participanți. Totodată, aceștia trebuie să urmeze indicațiile forțelor de ordine pe întreaga durată a competițiilor și să evite implicarea în conflicte sau situații care pot tulbura ordinea publică.
Reprezentanții Jandarmeriei atrag atenția că este interzisă introducerea în stadion a obiectelor care pot pune în pericol siguranța participanților, precum și a substanțelor toxice sau a băuturilor alcoolice. De asemenea, nu vor fi permise afișarea de inscripții care incită la ură, discriminare sau violență.
Potrivit prevederilor legale, înainte de accesul în incinta arenelor sportive, spectatorii vor fi supuși unui control corporal preventiv și al bagajelor, verificările urmând să fie efectuate de firma de securitate contractată de organizatori.
Jandarmeria Maramureș precizează că efectivele sale vor fi prezente pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe durata tuturor competițiilor sportive din acest weekend. Cetățenii care se confruntă cu situații dificile sau au nevoie de sprijin sunt îndemnați să solicite ajutorul jandarmilor aflați în teren sau să apeleze numărul unic de urgență 112.























