Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

REDUCEREA TRAGEDIILOR PE DRUMURILE PUBLICE PRIN REACŢIA PROMPTĂ A POLIŢIŞTILOR RUTIERI: un conducător auto a fost condus la spital în vederea determinării alcoolemiei

REDUCEREA TRAGEDIILOR PE DRUMURILE PUBLICE PRIN REACŢIA PROMPTĂ A POLIŢIŞTILOR RUTIERI: un conducător auto a fost condus la spital în vederea determinării alcoolemiei

Poliţiştii maramureşeni sunt prezenţi zilnic pe drumurile publice din judeţ, acţionând pentru identificarea tuturor paticipanților la trafic care nu respsectă prevederile legale, identificarea comportamentelor de risc, dar mai ales pentru prevenirea tragediilor rutiere şi protejarea vieţii participanţilor la trafic.

În primele 10 luni ale anului 2025, cu ocazia interceptării conducătorilor auto, poliţiştii au efectuat testări cu aparatura din dotare, iar în cazul a 185 dintre aceştia, rezulatul testării a indicat valori egale sau mai mari decât 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cele 185 de persoane au fost conduse la spital pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.

Astfel, peste 180 de posibile tragedii au fost evitate prin reacţia promptă a poliţiştilor rutieri.

Cel mai recent caz a fost înregistat ieri, 26 noiembrie a.c., în jurul orei 16.20 când, polițiștii din Baia Mare au intervenit pe strada Pășunii pentru soluționarea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele verificări efectuate a reieșit că un conducător auto de 57 de ani a efectuat un viraj la dreapta și a intrat în coliziune cu un stâlp metalic amplasat la intrarea unei parcări.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool din sânge.

Sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările.

Viaţa e adeseori în mâinile fiecăruia dintre noi. Alegeți să fiți responsabili, conştientizând posibilele consecinţe!

Reiterăm câteva dintre efectele negative ale conducerii unui vehicul, după consumul de băuturi alcoolice:

• încetineşte reacţiile şi afectează grav capacitatea de a conduce;
• fiecare decizie de a urca la volan sub influenţa alcoolului poate însemna pierderea de vieţi omeneşti;

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş reamiteşte tuturor participanţilor la trafic că prudenţa, atenţia şi respectarea regulilor de circulaţie pot face diferenţa dintre destinaţia dorită sau cea aleasă prin deciziile luate!

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire