Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Reforma în PSD trebuie să înceapă cu recunoaşterea şi asumarea greşelilor!

Reforma în PSD trebuie să înceapă cu recunoaşterea şi asumarea greşelilor!

Butuza, PSD: „Reforma în PSD trebuie să înceapă cu recunoaşterea şi asumarea greşelilor!”

„Voi, maramureşeni, băimăreni sunteţi mulţumiţi de activitatea celor care vă reprezintă în administraţia publică? Tu ai fi făcut altceva? Cum te-ai fi implicat pentru comunitatea ta?”

Reporter: Ce doriţi ca membri de partid şi ca cetăţeni?

Cosmin Butuza: „Noi, tineretul social-democrat din Maramureş vrem schimbarea modului de a face politică şi a felului în care s-a făcut până acum administraţie publică, atât în Consiliul Judeţean cât şi în consiliile locale. Suntem nemulţumiţi în principal de activitatea consilierilor PSD din Consiliul Local al municipiului Baia Mare”.

Reporter: Concret, ce veţi face?

Cosmin Butuza: „În acest sens, noi, tineretul social-democrat vom propune conducerii judeţene şi celei municipale a PSD ca actualii consilieri municipali să nu mai facă parte din viitorul Consiliu Local Baia Mare. De asemenea, vom propune şi înlocuirea consilierilor judeţeni care nu au avut activitate în cei patru ani de mandat.”

Reporter: Vă asumaţi greşelile şi lipsa de activitate a celor mai sus amintiţi?

Cosmin Butuza: „Da, ne asumăm greşelile ca organizaţie, ca partid politic. Dar noi, tinerii din partid, nu am greşit aici! Am aprecia dacă cei în cauză ar ieşi public şi şi-ar recunoaşte greşelile. Politica noastră, a tinerilor, nu este cea a ascunderii sub preş a erorilor făcute anterior. Reforma în PSD trebuie să înceapă cu recunoaşterea şi asumarea greşelilor!”

Reporter: Nu vă temeţi de reacţii sau de anumite sancţiuni din partea partidului?

Cosmin Butuza: „Nu! Clar nu. Ca tineri, văzând ce se întâmplă, atât în Maramureş cât şi pe plan naţional, cred că schimbările pot avea loc doar dacă noi tinerii din organizaţiile şi partidele poltice, dar şi tinerii care nu fac politică, ne implicăm în viaţă comunităţii noastre. Trebuie să fim deschişi la comunicare şi receptivi la ideile venite din exterior, dar şi să avem curajul să ne asumăm şi să ne recunoaştem greşelile! Noi, tineretul social-democrat, vrem ca acest demers să fie preluat atât de celelalte partide politice cât şi de comunitate, la nivel de cetăţean. Am speranţa şi cred că a venit timpul să începem schimbarea, dar schimbarea vine în primul rând din noi!”

 

A consemnat Ştefania Miclăuş

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire