Persoanele cu venituri reduse vor beneficia de tichete sociale pentru produse alimentare și mese calde, dar și de pachete cu alimente. Cum vor intra, însă, în posesia pachetelor cu alimente, află în rândurile de mai jos.
Reguli noi pentru persoanele cu venituri mici. Cum vor intra în posesia pachetelor cu alimente de la stat
Conform regulilor propuse într-un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) aflat în dezbatere publică, pachetele cu alimente vor trebui, în principiu, ridicate personal de la centrele speciale de distribuție de către fiecare beneficiar în parte.
Potrivit deciziei adoptate către sfârșitul anului 2023 prin Ordonanța de Urgență 115, pentru perioada 2024-2027 vor exista două măsuri de acordare a sprijinului material pentru categoriile defavorizate.
tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde;
pachete cu produse alimentare.
În ceea ce privește pachetele cu produse alimentare, normele programului, incluse în proiectul de HG aflat în dezbatere publică, stipulează că, în general, acestea trebuie să fie ridicate personal de fiecare beneficiar în parte.
Beneficiarii își vor ridica singuri alimentele
Astfel, beneficiarii vor putea primi aceste pachete doar pe baza prezentării unui act de identitate valabil, a verificării identității pe lista beneficiarilor și a semnării pentru primirea produselor alimentare, potrivit Avocatnet.ro.
Ridicarea pachetelor cu alimente va avea loc la centrele de distribuție din localitatea de domiciliu, iar autoritățile administrației publice locale vor stabili amplasarea acestor centre.
Cu toate acestea, pentru beneficiarii care nu se pot deplasa, autoritățile administrației publice locale vor trebui să asigure livrarea pachetelor cu alimente la domiciliu sau reședință.
Detaliile referitoare la cantitățile și tipurile de produse incluse în pachetele cu alimente nu sunt cunoscute la acest moment, aceste aspecte urmând să fie stabilite prin ordin comun al Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene și al Ministrului Muncii și Solidarității Sociale în termen de maximum 60 de zile de la aprobarea proiectului de HG.
Anul acesta, valoarea pachetelor va fi de cel mult 125 de lei și se vor acorda o dată la șase luni persoanelor cu venituri mici, inclusiv celor care primesc ajutor de incluziune, ajutor pentru familiile cu copii sau celor aflate în situații critice de viață.
Pentru evaluarea acestor situații, autoritățile locale trebuie să efectueze o anchetă, iar pentru a intra în vigoare, proiectul de HG trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Beneficiarii de pachete de alimente vor fi următorii:
a) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
b) membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copii acordat în baza Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
Citește și Ce alimente şi cu cât se vor scumpi de la 1 februarie 2024. Plafonarea adaosurilor comerciale va expira
c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă stabilte în urma anchetelor sociale efectuate la nivelul autorităților locale.sursa