Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Restricții de circulație pe strada Vasile Alecsandri din Baia Mare, în perioada 4 august – 6 septembrie 2025

Restricții de circulație pe strada Vasile Alecsandri din Baia Mare, în perioada 4 august – 6 septembrie 2025

Primăria Municipiului Baia Mare anunță instituirea unor restricții temporare de circulație pe strada Vasile Alecsandri, începând cu 4 august, ora 10:00, și până la data de 6 septembrie 2025, ca urmare a lucrărilor de modernizare a rețelei de apă și canalizare.
Intervențiile sunt realizate în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Baia Mare – C.L.06, care include extinderea rețelei de canalizare și reabilitarea colectorului de canalizare.
Conform deciziei Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației, vor fi aplicate următoarele măsuri:
-Închiderea circulației auto pe breteaua de urcare a străzii Vasile Alecsandri (sens spre strada Hortensiei), pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Progresului și intersecția cu strada Hortensiei;
-Deschiderea circulației în dublu sens pe breteaua de coborâre (spre Piața Izvoarelor), între intersecțiile cu strada Lebedei și strada Reconstrucției. Vor fi asigurate câte o bandă pentru fiecare sens de mers. Pe acest segment, oprirea autovehiculelor va fi interzisă, iar riveranii sunt rugați să utilizeze spațiile interioare pentru parcare;
-Reconfigurarea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Vasile Alecsandri, Progresului și Reconstrucției, pentru fluidizarea traficului în condițiile lucrărilor.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire