România a deschis autostradă spre Uniunea Europeană!

frontiera_romania_ungaria_nadlac_6693384_17143700Deschiderea oficială a Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II – Csanadpalota, Ungaria și realizarea conexiunii între autostrăzile A1 și M43 – Ungaria au avut loc sâmbătă, în prezența premierului Victor Ponta, care a arătat că, de azi, pentru prima dată în istorie, România este conectată prin autostradă cu Uniunea Europeană.

Panglica inaugurală a fost tăiată de Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, și Semjen Zsolt, vicepremier al guvernului maghiar.

„Cred că sunt 24 de ore extrem de importante, pentru faptul că (…) de ieri avem la dispoziție — semnat, aprobat — 12 miliarde de euro pentru infrastructura din România, iar de azi, prima dată în istoria noastră, suntem și noi conectați prin autostradă de Uniunea Europeană. (…) Vreau să rămânem, acest guvern, nu doar cu faptul că am dat pensii, salarii, că am scăzut TVA-ul, ci că, în sfârșit, după 25 de ani, se fac lucruri concrete pentru infrastructura din România. Dacă reușim și acest lucru, o să rămânem așa cum trebuie în istoria guvernelor”, a declarat jurnaliștilor premierul Victor Ponta, care a participat la evenimentul de sâmbătă sprijinindu-se în cârje.

La eveniment, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și primari ai unor localități din apropierea frontierei dintre România și Ungaria.

PTF Nădlac II — Csanadpalota va fi deschis traficului internațional de persoane și mărfuri, dar va fi interzis transportul de mărfuri ce trebuie supus controlului fitosanitar și veterinar, transportul de mărfuri periculoase, precum și tranzitul vehiculelor lente.

PTF Nădlac II se află pe teritoriul României, la aproximativ zece kilometri nord de vechiul PTF Nădlac, situat pe DN 7, care este în prezent cel mai mare de la granița cu Ungaria. Are o suprafață de 22 de hectare, fiind complet supravegheat cu camere de luat vederi. De asemenea, camerele instalate la cabinele de control identifică automat numerele de înmatriculare ale mașinilor, iar programele informatice afișează dacă mașinile sunt furate sau dacă au vigneta plătită.

Noul PTF va avea 20 de benzi de circulație, câte zece pe fiecare sens, cu câte zece cabine duble, care îi vor adăposti pe polițiștii de frontieră români și ungari. Din cele zece benzi de pe fiecare câte patru sunt destinate autoturismelor, patru sunt pentru automarfare, nefiind inclus transportul de mărfuri, iar două sunt pentru autocare.

Pentru traficul greu vor exista patru cântare, câte două pe fiecare sens de circulație.

Parcarea de pe sensul de ieșire din țară are 107 locuri pentru autocamioane.

La solicitarea autorităților, proiectul de amenajare a PTF Nădlac II a fost modificat față de cel cuprins în contractul de construire a tronsonului de autostradă Nădlac-Pecica. Astfel, pentru a avea o capacitate de tranzit mult mai mare decât cea prevăzută inițial, PTF a fost extins, costurile de amenajare ridicându-se la peste 30 de milioane de lei. Pentru realizarea acestei extinderi a fost semnat un nou contract de lucrări cu consorțiul format din companiile Astaldi și Max Boegl România, care a finalizat lucrările la tronsonul de autostradă.

Deschiderea oficială a lucrărilor la tronsonul de autostradă Arad — Nădlac a avut loc în octombrie 2011, în prezența premierului de atunci Emil Boc și al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, respectiv a lui Pal Volner, secretar de stat pentru transporturi în Guvernul Ungariei.

În cadrul proiectului autostrăzii Arad — Nădlac, lucrarea a fost împărțită în două tronsoane, licitațiile fiind câștigate de două consorții.

Tronsonul de autostradă Nădlac-Arad măsoară 38,8 kilometri, din care lotul 1 Nădlac-Pecica are o lungime de 22,21 kilometri. Termenul de execuție a lucrării avansat la deschiderea șantierului a fost de 18 luni. Proiectarea și execuția autostrăzii Nădlac — Arad și a drumului de legătura km 22+218 — 38+882 avea o valoare estimată de 506.661.681 lei.

La momentul începerii lucrărilor, se spera că în anul 2013, Autostrada Timișoara — Arad — Nădlac se va lega cu autostrada din estul Ungariei, iar astfel se va realiza legătura directă și rapidă cu Europa. Lucrările au fost, însă, întrerupte din varii motive la ambele loturi. Reluarea acestora s-a produs pe 22 ianuarie 2014, lucrările la cele două tronsoane fiind executate de un consorțiu format din companiile Astaldi și Max Boegl România.

Valoarea contractului de lucrări încheiat de consorțiul care a finalizat în cele din urmă tronsonul de autostradă Nădlac — Arad a fost pentru tronsonul I al autostrăzii de 248.400.008 lei, fără TVA, din care 211.140.007 lei, fără TVA, reprezentând 85% din total, reprezenta contribuția Uniunii Europene, iar 37.260.00 lei, fără TVA, reprezentând 15% din total, au fost bani de la bugetul de stat.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, printr-o hotărâre, deschiderea punctului de trecere a frontierei Nădlac II — Csanadpalota pentru traficul internațional de persoane și mărfuri.

O altă hotărâre adoptată de Guvern stabilește suplimentarea bugetului MAI, pentru Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, pentru achiziționarea de echipamente necesare completării dotării și operaționalizării Punctului de trecere a frontierei Nădlac II — Csanadpalota.

Suma totală destinată acestuia este de 280.000 lei și este asigurată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2015.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Mare e gradina lui Dumnezeu
    Frumoada investitie de miliarde intr-Un punct vamal,care poate la toamna se desfiinteaza daca intram in SCHENGEN
    daca tot visam sa ajungem urgent in SCHENGEN,la ce mai aruncam banii pe fereastra in puncte vamale exorbitante,pentru cateva luni de existenta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.