România poate fi în avangarda serviciilor de sănătate electronice

romaniaEuroparlamentarul Victor Negrescu: România poate fi în avangarda serviciilor de sănătate electronice!
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a organizat, cu sprijinul rețelei europarlamentarilor sub 40 de ani (EU40), o dezbatere la Bruxelles despre avantajele aduse sistemului de Sănătate de noile tehnologii şi de dispozitivele mobile.

Victor Negrescu a explicat, în cadrul evenimentului, că digitalizarea Europei, facilitarea accesului la Internet și continua dezvoltare a dispozitivelor mobile ne-au adus în fața unei „revoluții” în materie de Sănătate.

Acesta a vorbit, de asemenea, despre șansa României de a fi în avangarda domeniului mHealth, ținând cont de expertiza specialiștilor români în IT&C, renumiți peste hotare.

„Suntem în fața unei revoluții în materie de sănătate, deoarece avem șansa unei personalizări şi acompanieri aproape totale a pacientului, prin intermediul dispozitivelor mobile. Noile tehnologii pot aduce o scădere a costurilor şi readuce serviciile medicale chiar şi în zonele izolate.
Trebuie ca Europa să fie în avangarda inovației în materie de sănătate, iar România să fie pregătită pentru noile evoluții. Cred că țara mea, România, poate juca un rol aparte în această privință, dat fiind numărul mare de specialiști renumiți în IT&C. Ar fi, în acest sens, oportun pentru România să introducă în sistemul educațional de specialitate o pregătire privind mijloacele de sănătate electronice”, a afirmat Victor Negrescu.

Europarlamentarul social-democrat a subliniat că există deja peste 100.000 de aplicații mobile de sănătate, unele chiar românești, și că, pentru dezvoltarea mai departe a domeniului, există inclusiv varianta fondurilor europene. Acesta a indicat programul Orizont 2020 ca sursă de finanțare și îi invită pe toți cei interesați să consulte portalul de informare www.granturieuropene.ro, pe care acesta l-a lansat anul trecut.

„Peste 60% dintre europeni cu acces la Internet au căutat informații sau au folosit instrumente medicale online. Există deja peste 100.000 de aplicații mobile de sănătate.
Tehnologiile pot permite accesul mai multor persoane la servicii medicale de calitate și ar genera o abordare personalizată pentru pacient. Nu vorbim de viitor, ne referim la prezent și la ce trebuie să facem pentru ca și românii să beneficieze de această dezvoltare și chiar de fondurile europene disponibile pentru servicii de sănătate moderne”, a declarat Victor Negrescu.

Victor Negrescu este membru în grupul de conducere a rețelei EU40, formată din europarlamentarii sub 40 de ani.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.