Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

România se mai desparte de o actriță talentată Margareta Pogonat

România se mai desparte de o actriță talentată Margareta Pogonat

Ne pleacă actorii mari spre o lume mai bună, iar urmașii lor au o misiune grea, aceea de a le da fanilor  teribila veste.

Maria Anca Rusescu a declarat pentru Agerpres, că mama sa, Margareta Pogonat, a murit duminică, la vârsta de 81 de ani.

O boală lungă și nedreaptă i-a adus marii actrițe sfârșitul, iar cei apropiați îi deplâng moartea mult prea timpurie, mai ales că mai avea multe să îi învețe pe tinerii actori.

Trupul neînsufleţit va fi depus la capela Cimitirului Iancu Nou - Bălăneanu din Bucureşti, iar înhumarea va avea loc marţi, la ora 12:00.

Actriţa Margareta Pogonat s-a născut la 6 martie 1933, la Iaşi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959. Domnia sa a desfăşurat o bogată activitate teatrală la Teatrul de Stat din Botoşani, Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul de Stat din Ploieşti şi, din 1974, la Teatrul Nottara din Bucureşti.

A debutat în piesa „Două lozuri” (1957). Printre spectacolele în care a jucat se numără: „Patru lacrimi” de Viktor Rozov, „Oameni feluriţi” de Anton Holban, „Sentimente şi naftalină” de Sidonia Drăguşanu, „Carambol„ şi „Pensiunea Doamnei Otilia” de I.D. Şerban, „Omul care face minuni„ de Radu F. Alexandru.

Cele trei mari actrițe au jucat în „Cuscrele”

A debutat în cinematografie tot în 1957, cu filmul „Pasărea Furtunii”, regizat de Dinu Negreanu. Din filmografia sa menţionăm: „Lumină de iulie” (1963), „Meandre” (1966), „Tinereţe fără bătrâneţe” (1968), „Drum în penumbră” (1972), „Dragostea începe vineri” (1972), „Zestrea” (1972), „Pistruiatul” (1973) - serial TV, „Actorul şi sălbaticii” (1974), „Gloria nu cântă” (1976), „E atât de aproape fericirea” (1977), „Clipa” (1979), „Visul unei nopţi de iarnă” (1980) - teatru TV, „Lumini şi umbre” (Partea I, 1981 şi Partea a II-a, 1982) - serial TV, „Crucea de piatră” (1993), „Binecuvântată fii, închisoare” (2002), „Amantul marii doamne Dracula” (2005) - serial TV , „Cuscrele” (2005) - serial TV, „Margo” (2006).

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Sursa: Wikipedia

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire