Rotary şi Bega Blues Band susţin proiectul Suflet Pentru Suflet

Clubul Rotary Baia Mare organizează al doilea eveniment de strângere de fonduri pentru susţinerea proiectului Suflet Pentru Suflet.

Acest proiect vizează derularea unei campanii de conștientizare a importanţei prevenirii și a depistării precoce a cancerului prin screening mamar. De asemenea, prin fondurile strânse Clubul Rotary Baia Mare împreună cu Dr. Daniela Constantin-Pop – medic medicină generală cu competenţă în ultrasonografie, vor realiza cel puţin 50 de ecografii în mediul rural, adresându-se persoanelor care nu au acces facil la acest gen de servicii medicale şi care nu cunosc importanţa screeningului mamar.

Prima acțiune de strângere de fonduri s-a desfășurat cu ajutorul Coralei Armonia din Baia Mare care a susținut în decembrie 2018 un concert de colinde. Atunci s-au strâns 2500 de lei.

Evenimentul de marţi, 26 februarie 2019, ora 19:00 de la Colegiul de Arte din Baia Mare, va fi tot un concert, de data aceasta susţinut de binecunoscuta trupă de blues din Timişoara, Bega Blues Band în deschiderea căreia trupa Hobby din Baia Mare va susţine câteva piese.

Bega Blues Band

”Cea mai longevivă trupă de blues-jazz din Romania”, Bega Blues Band a fost înfiinţată în 1982 de Béla Kamocsa, cunoscut printre iubitorii genului drept „Kamo” (n. 24 decembrie 1944, Oradea – d. 14 ianuarie 2010, Timișoara). Membrii trupei care duc stindardul muzicii bune mai departe sunt: Maria Chioran – vocal, Johnny Bota – bas, Lică Dolga – tobe, Toni Kühn – clape, Mircea Bunea – cihtară, Lucian Nagy – saxofon.

Grupul Bega Blues Band a participat la numeroase festivaluri: Satu Mare – Festivalul de Jazz din mai 2010, Jimbo Blues – toate cele 13 ediții, Timișoara mica Vienă – toate edițiile, Blues pentru Timișoara – toate cele 10 ediții, Gala de blues jazz Kamo – toate cele 25 de ediții. A avut, de asemenea, turnee în Transilvania, în cluburi de jazz din București, la ICR Austria, Portugalia, Ungaria și Cehia, precum și la cluburi de jazz din Germania – München, Augsburg, Schwäbisch Hall.

Grupul a lansat în noiembrie 2015, la Gala Blues Jazz Kamo, CD-ul numit „Brassica Soup”, foarte bine primit de critici și de către public. Odată cu prezentarea albumului la Rich Mix Shoreditch, soundul trupei a fost descris în Central and Eastern European London Review drept „admirabil scăldat în rădăcinile genului”, „o fuziune generoasă de ethos popular românesc și de jazz transatlantic, într-un amestec cu cantitatea potrivită de funk, condimentat în mod unic prin vocea Mariei Chioran în exprimarea artistică a patrimoniului muzical românesc”.

Trupa Hobby

Trupa Hobby este rezultatul întâlnirii dintre persoane animate de aceeaşi pasiune pentru muzică. Înfiinţată în 2012, trupa îmbină cu succes ritmurile funk cu teme din folclorul românesc, rezultatul fiind un melanj proaspăt şi antrenant. Din componenţă fac parte: Zoli – chitară, Peti – clape, Marian – bass, Adi – saxofon, Bobel – tobe, Alexandra – voce, Daniela – voce.

Clubul Rotary Baia Mare

În cei 20 de ani de activitate, Clubul Rotary Baia Mare a iniţiat, dezvoltat sau sprijinit financiar un număr foarte mare de proiecte, în multe cazuri în parteneriat cu cluburi rotariene din alte ţări. Beneficiarul acestor proiecte a fost întotdeauna COMUNITATEA, fiind vorba de proiecte realizate în beneficiul copiilor, persoanelor cu neajunsuri şi a seniorilor.

A sprijinit cultura în toate formele ei (concerte, expoziţii, festivaluri) şi a chemat-o să  ajute în a atrage comunitatea şi a primi sprijin din partea acesteia pentru a colecta fonduri necesare pentru soluţionarea unor probleme identificate în comunitatea băimăreană sau pentru a răsplăti talentul băimărean. A contribuit la primii paşi în dezvoltarea unor ONG-uri care astăzi sunt cunoscute pe plan naţional (HHC sau Asociaţia Autism Baia Mare). În spiritul prieteniei rotariene Clubul Rotary Baia Mare a dezvoltat proiecte în judeţele vecine şi a sprijinit proiecte rotariene din ţările vecine.

Pentru a susţine acest proiect, doritorii sunt invitaţi să contribuie cu donaţii. Mai multe informaţii puteţi găsi pe pagina de facebook a evenimetului Suflet pentru Suflet – Concert Bega Blues Band. https://www.facebook.com/events/2302922403093455/

Şi tu poţi sprijini proiectul Suflet Pentru Suflet – O campanie de preventie a cancerului de sân.

Contact:

Alexandra Lazăr – Secretar 2018-2019, Club Rotary Baia Mare

0721 154 791

alexandra@advisio.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.