Rugby – Se reiau campionatele juniorilor U16 şi U18

juniori_u18După o pauză de cinci luni, în această săptămână se reiau campionatele juniorilor, CSM Baia Mare având înscrise echipe la categoriile de vârstă U18 şi U16.

Miercuri, 23 aprilie, de la ora 10:00, pe Stadionul Lascăr Ghineţ, echipa U18 a CSM Baia Mare (foto) va juca împotriva celor de la CSS Bega Timişoara. După 6 etape disputate (un tur şi un retur) CSM Baia Mare se află pe locul 3 în clasamentul grupei Transilvania, cu 12 puncte,  la doar două puncte în urma echipei clasate pe locul 2, Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Sâmbătă, 26 aprilie, Juniorii U16 ai CSM Baia Mare vor participa la cel de-al patrulea turneu al campionatului regional Transilvania, care se va desfăşura la Timişoara.  În urma primelor trei turnee (6 etape), juniorii noştri se clasează pe locul trei, la egalitate de puncte cu locul 2 (Partizan Belgrad) şi la doar un punct în urma liderului Viitorul Cluj.  Sâmbătă CSM Baia Mare va disputa două meciuri, cu U Cluj de la ora 10:00 şi derby-ul cu Viitorul Cluj de la ora 13:00.

Lupta echipelor de juniori ale CSM Baia Mare pentru accederea la turneele finale rămâne deschisă. La U18 se califică primele două echipe la Turneul semifinal, iar dacă primul loc pare deja destul de îndepărtat, RCM Timişoara având un avans de 10 puncte, lupta pentru locul 2 este foarte strânsă, teoretic oricare dintre celelalte trei echipe având şanse de calificare. La U16 se va califica la Turneul Final doar echipa de pe primul loc în Transilvania, iar aici lupta se dă între doar două echipe: CSM Baia Mare şi Viitorul Cluj, aflate la doar un punct distanţă în clasament. Partizan Belgrad participă în campionatul regional Transilvania, dar, în cazul în care va termina pe primul loc, nu va putea participa la Turneul Final, locul ei fiind luat de echipa clasată pe locul doi.

Înaintea primelor meciuri oficiale din 2014, le dorim mult, mult succes juniorilor noştri!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.