Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Rusia denunţă o "provocare intenţionată" a României care va afecta grav relaţiile dintre cele două ţări

Rusia denunţă o "provocare intenţionată" a României care va afecta grav relaţiile dintre cele două ţări

Decizia României de a interzice tranzitul avionului în care era vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost o "provocare intenţionată" care a periclitat pasageri şi care va afecta "grav" relaţiile bilaterale, avertizează Ministerul rus de Externe, care prezintă o notă de protest şi cere explicaţii.

I-am transmis vineri o notă însărcinatului cu afaceri al României în Rusia în care exprimăm protestul puternic privind interdicţia de zbor decisă de România în cazul unui avion civil (...) care efectua o cursă normală pe ruta Moscova-Chişinău. Am evidenţiat faptul că 160 de pasageri au fost puşi în pericol şi nu au ajuns la timp la destinaţie", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului rus de Externe.

Această acţiune nu i-a permis vicepremierului Dmitri Rogozin şi anturajului acestuia să ajungă în R.Moldova pentru întrevederea cu preşedintele Igor Dodon şi să participe la evenimentele organizate la împlinirea a 25 de ani de a începerea operaţiunii de pace din Transnistria", explică Ministerul rus de Externe.

"La Moscova, acest incident este considerat o provocare intenţionată care afectează grav relaţiile bilaterale", atrage atenţia Ministerul rus de Externe, cerându-le autorităţilor române să investigheze cazul şi să furnizeze explicaţii relevante părţii ruse.

Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, nu a primit vineri permisiunea de a tranzita spaţiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova. Aeronava tranzitase state membre ale Uniunii Europene precum Polonia, Slovacia şi Ungaria, dar nu i s-a permis survolarea României. Aeronava rusă alesese ruta Rusia-Belarus-Polonia-Slovacia-Ungaria-România-R.Moldova pentru a evita tranzitarea Ucrainei, stat cu care Moscova are o relaţie tensionată.

Dmitri Rogozin urma să se întâlnească vineri cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, şi cu liderul regimului separatist din Transnistria, Vadim Krasnoselski.

Dmitri Rogozin a denunţat interdicţia de survol decisă de România, acuzând autorităţile române de periclitarea vieţilor pasagerilor aflaţi în avionul cu care se deplasa, transmiţându-le autorităţilor române să se aştepte la o ripostă.

"Autorităţile române au pus în pericol vieţile pasagerilor unui zbor al companiei S7, femei şi copii. Carburantul a ajuns până la Minsk. Aşteptaţi-vă la o ripostă, ticăloşilor!", a transmis Rogozin prin Twitter. Oficialul rus a vrut să ajungă de la Moscova la Chişinău cu un avion comercial al companiei S7 (PJSC, Siberia Airlines).

Citeste mai mult pe romaniatv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire