Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

S-a dat startul angajărilor la Poliția Română. Când au loc interviurile și ce condiții pune!

S-a dat startul angajărilor la Poliția Română. Când au loc interviurile și ce condiții pune!

La nivel naţional s-a dat startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române. Posturile scoase la concurs sunt repartizate la Posturile de Poliţie Rurală, precum şi la secţiile de poliţie din Bucureşti.

Sursa de recrutare pentru concursuri este formată din persoanele care au avut calitatea de agent de poliţie şi îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi reîncadrate sau cele care doresc să devină agenţi de ordine publică.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş  a fost scos la concurs un post de agent de poliţie prin reîncadrare ca poliţist. Sursa de încadrare pentru acest concurs este formată din persoanele care au avut calitatea de agent de poliţie şi pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile Statutului Poliţistului.

Menţionăm că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş nu are scos la concurs nici un post pentru angajare din sursă externă însă maramureşenii care doresc să devină poliţişti se pot înscrie pentru posturile disponibile la nivelul altor unităţi din ţară.

Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, depusă până la data de 8.04.2016 la sediile inspectoratelor de poliţie. Dosarele de înscriere trebuie depuse în volum complet până la 15.04.2016.

Înscrierile se fac personal la unităţile de recrutare în al căror stat de organizare se regăseşte postul/structura pentru care optează fiecare candidat, indiferent de domiciliul candidatului.

Concursul se va desfăşura în cursul lunii mai 2016 şi va cuprinde următoarele probe: evaluarea performanţei fizice, test scris, de tip grilă şi interviu pentru departajare dacă este cazul. Înainte de aceste probe, fiecare candidat va fi evaluat din punct de vedere medical, psihologic şi al pregătirii fizice.

Listele cu posturile vacante, condiţiile de participare, tematica şi bibliografia pentru concurs au fost afişate pe situl Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi pe pagina oficială a Inspectoratului General al Poliţiei Române: https://mm.politiaromana.ro respectiv https://politiaromana.ro

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire