S-a decis! Noile reguli pentru preoți de Crăciun, Anul Nou și Bobotează

Preoții vor merge la credincioși acasă ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează, şi nu vor intra în casele enoriașilor decât la cererea insistentă a acestora! De asemenea, oamenii bisericii vor respecta toate normele sanitare impuse de autorități, au anunțat, luni, reprezentanții Prefecturii București.

„Instituția Prefectului- Municipiul București, informează că, astăzi (luni – n.r.) s-a desfășurat o ședință de analiză privind măsurile de protecție anti-Covid-19. Oportunitatea ședinței s-a fundamentat pe contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice de la nivelul municipiului București, raportat la tradițiile prilejuite de apropierea Crăciunului, a Anului Nou și prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul”, anunță Prefectura Capitalei.

ATP Motors ofera clientilor o promotie montaj anvelope de iarna

La ședința de analiză au participat reprezentanți ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, Arhiepiscopiei Romano-Catolică București și ai Episcopiei București.

AGASTIA SERV – Descopera ofertele de nerefuzat FORD

„Pentru ca cetățenii municipiului București să nu fie dezinformați cu privire la măsurile dispuse în perioada pandemiei de către autoritățile statului român, în domeniul religios, respectând rolul Cultelor religioase în viața societății românești, pentru că ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața sunt cele mai importante, Prefectul Municipiul București, Traian Berbeceanu, a reafirmat că se impune acordarea unei atenții sporite respectării normelor deja existente și larg popularizate, tocmai pentru a întâmpina sărbătorile într-un climat de siguranță, atât pentru noi toți, cât și pentru cei dragi”, se mai arată în comunicat.

În cadrul întâlnirii, având în vedere dimensiunea eparhiei, Arhiepiscopia Bucureștilor a prezentat o serie de măsuri igienico-sanitare suplimentare cu privire la vizitele pastorale.

„Astfel, clericii sunt îndemnați să intensifice pastorația individuală răspunzând solicitărilor enoriașilor prin oficierea unor sfeștanii la domiciliu, citirea unor rugăciuni de sănătate, vizitarea bolnavilor. S-a menționat că niciun cleric nu poate fi constrâns să efectueze vizite pastorale în această perioadă. Dacă un cleric consideră că organizarea de vizite pastorale ar reprezenta un pericol pentru el sau pentru credincioși, poate alege alte metode pastorale. În exteriorul locașului de cult, credincioșii se pot întâlni cu preoții bisericii care le pot oferi un dar pastoral. Clerici care doresc să organizeze vizite pastorale cu prilejul Praznicelor Nașterii Domnului sau al Botezului Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să țină cont de următoarele recomandări:
– se va alege o singură perioadă: ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Nu se va merge de două ori cu vizitele pastorale în aceeași parohie.
– opțiunea va fi transmisă protopopului și va cuprinde în mod obligatoriu perioada aleasă”, precizează Prefectura Capitalei.

De asemenea, se mai menționează că întrucât aceste vizite sunt un prilej unic de pastorație, se interzice delegarea vizitelor pastorale și vor fi făcute doar de preotul de parohie sau sector pastoral.

„În desfășurarea acestor vizite se vor respecta toate normele sanitare impuse de autorități: clericii și cântăreții vor purta mască sanitară și mănuși și se va respecta distanța de 1,5 m. Nu se va intra în casele enoriașilor, decât la cererea insistentă a acestora. Rugăciunea de la cumpăna dintre ani se va oficia în intervalul orar 18.00-21.00. Reprezentantul Bisericii Catolice a menționat că Sfânta Liturghie solemnă din Noaptea de Crăciun, se va oficia la ora 20.00. S-a reafirmat că solidaritatea și responsabilitatea socială sunt esențiale în momente de criză și sunt două valori care dictează fiecare decizie la nivel normativ. Conducerea Instituției Prefectului -Municipiului București a precizat că ședința de lucru a avut ca rațiune analiza cadrului necesar pentru ca bucureștenii să aibă șansa de a-și practica religia în cele mai bune condiții. Prefectul i-a asigurat pe reprezentanții bisericilor că, indiferent de cult, Instituția Prefectului nu dorește afectarea în și mai mare măsură a activităților religioase, dorindu-se a se asigura drepturile tuturor credincioșilor, cu respectarea normelor de protecție existente, sănătatea și viața bucureștenilor reprezentând o prioritate comună. Pentru că Viața și Sănătatea sunt daruri, ne adresăm cetățenilor, apelând la educația și spiritul civic, pledând pentru un comportament care promovează angajamentul social, prevederea și siguranța în acțiunile lor, respingând categoric comportamentele deviante sau violente, care lezează ordinea socială”, se mai arată în comunicatul transmis de Prefectura municipiului București.

Sursa: antena3.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.