Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

S.C. URBIS S.A. Baia Mare a achiziționat trei autobuze Solaris pentru zona Zona Metropolitană

S.C. URBIS S.A. Baia Mare a achiziționat trei autobuze Solaris  pentru zona Zona Metropolitană

La sediul S.C. URBIS S.A. Baia Mare, au sosit trei autobuze second-hand marca Solaris. Mijloacele de transport au fost aduse din Elveția și au o vechime de 10 ani.
Autobuzele sunt moderne, cu podea coborâtă pe toată suprafața, sistem kneeling pentru înclinarea la bordură, trapă pentru persoane cu dizabilități, aer condiționat, afisaj electronic, practic toate facilitățile pe care le au autobuzele Solaris noi.
Aceste mijloace de transport vor fi folosite pe traseele din Zona Metropolitană respectiv în localitatea Tăuții Măgherăuș și Recea. Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: „Am văzut cu satisfacție că, cei de la societatea Urbis, au înțeles faptul că, toți locuitorii din Zona Metropolitană trebuie să circule în aceleași condiții așa cum am discutat și în cadrul Zonei Metropolitane, în cadrul asocierii pe care o avem cu toate autoritățile locale din Zona Metropolitană. Sunt autobuze rulate, dar de bună calitate la un preț foarte bun și care îndeplinesc toate condițiille de confort, astfel încît să fie mulțumiți și cei din afara municipiului Baia Mare”.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire