SALARIILE MEDICILOR vor fi MAJORATE cu 25% din luna octombrie

mediciSalariile medicilor şi ale tuturor angajaţilor din sistemul de sănătate vor fi majorate cu 25% din luna octombrie, a anunţat, marţi, premierul Victor Ponta.

Guvernul va emite, săptămâna viitoare, pe 26 august, o ordonanţă de urgenţă prin care salariile angajaţilor din sănătate vor fi majorate, din luna octombrie, cu 25%, a precizat Victor Ponta.

„Putem de la 1 octombrie anul acesta (…) să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar”, a spus Ponta.

Victor Ponta a atătat că, în luna octombrie, Guvernul va face o rectificare bugetară, astfel încât salariile majorate să se plătească din noiembrie.

Potrivit premierului, impactul bugetar anual va fi de 1,7 miliarde de lei, iar de aceste majorări vor beneficia aproximativ 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi autoriăţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate. Ponta a arătat că, pentru anul acesta, fondurile necesare sunt asigurate.

Pe de altă parte, sindicaliştii care au avut, marţi, negocieri cu premierul şi cu ministrul Sănătaţii, Nicolae Bănicioiu, au precizat că salariile personalului din sănătate vor creşte în etape, astfel încât acestea vor fi dublate până în 2017.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat astfel că, după majorarea din octombrie, vor urma altele, tot de câte 25 la sută, care vor fi aplicate în 2016 şi 2017.

„Este un prim pas şi în următorii ani vor mai fi creşteri de câte 25 la sută, pentru a dubla efectiv salariile din sistem”, a declarat Marius Sepi.

Sindicaliştii au discutat cu ministrul Sănătăţii, după întâlnirea de la Guvern privind majorarea salariilor în sistemul sanitar, surse oficiale spunând că ar fi fost analizată o posibilă majorare cu 25 la sută a veniturilor angajaţilor din sănătate.

Discuţiile care au avut loc marţi la Guvern, pe tema propunerilor de majorare a salariilor medicilor, la care au participat premierul Victor Ponta şi miniştrii Sănătăţii, Finanţelor şi Muncii, s-au încheiat, după aproximativ o oră, surse guvernamentale afirmând că o creştere a salariilor este posibilă din octombrie.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.