Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Salvamontiştii au intervenit în aproape 40 de cazuri, în staţiunile turistice din ţară, în a doua zi de Crăciun

Salvamontiştii au intervenit în aproape 40 de cazuri, în staţiunile turistice din ţară, în a doua zi de Crăciun

Salvamontiştii din întreaga ţară au intervenit, în a doua zi de Crăciun, la 39 de evenimente semnalate prin apeluri 112, cu cele mai multe cazuri confruntându-se cei din Sinaia şi din Predeal.

Potrivit paginii de facebook a Salvamont România, joi a fost zi de "foc" pentru salvatorii din staţiunile montane, cei din Sinaia şi din Predeal confruntându-se cu câte şase evenimente, cei din Lupeni şi din Gorj cu câte 5, cei Alba cu 4, cei din Buşteni cu 3, cei din Caransebeş şi Maramureş cu câte două, iar cei din judeţele Mureş, Suceava, Neamţ, Sibiu, Braşov şi respectiv municipiul de sub Tâmpa - cu câte un apel.

Principalele cauze ale evenimentelor identificate de salvamontişti au fost reglarea necorespunzătoare a legăturilor de schi, folosirea de mijloace improvizate de alunecare pe zăpadă, precum şi gradul mare de încărcare a puţinelor pârtii funcţionale cu practicanţi ai sporturilor de iarnă, a menţionat sursa citată.

De asemenea, joi seara, salvamontiştii din Gorj au intervenit pentru recuperarea unei maşini care a ieşit în afara carosabilului şi a rămas înzăpezită, în partea de nord a staţiunii Rânca. Cele trei persoane din maşină, printre care şi un copil, au ajuns în siguranţă la o cabană, iar maşina a fost recuperată, după ce drumul a fost deszăpezit de salvamontişti şi drumari.

Peste 400 de salvamontişti se află zilnic la datorie, în această perioadă, în circa 100 de baze şi posturi Salvamont din zonele turistice montane, a precizat sursa citată. AGERPRE

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire