Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Salvamontiştii au intervenit în peste 1.300 de cazuri în vacanţa de iarnă, iar în ultimele 24 de ore peste 120 de persoane au fost transportate la spital

Salvamontiştii au intervenit în peste 1.300 de cazuri în vacanţa de iarnă, iar în ultimele 24 de ore peste 120 de persoane au fost transportate la spital

Salvamontiştii au intervenit în peste 1.300 de cazuri în vacanţa de iarnă iar în ultimele 24 de ore peste 120 de persoane au fost transportate la spital.

Potrivit Salvamont România, dispeceratul de specialitate a primit, în ultimele 24 de ore, 167 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă. Cele mai multe apeluri de acest gen, 31, au fost primite de Salvamont Predeal.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 180 persoane şi peste 120 de persoane au ajuns la spital, 66 dintre acestea fiind transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont. Patru persoane au fost predate elicopterelor SMURD iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor.

Au mai fost primite de asemenea 68 de apeluri prin care erau solicitate sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană. AGERPRES

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire