Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

SANITAS sărbătorește în stradă. Pentru ce pichetează sindicaliștii Guvernul României?

SANITAS sărbătorește în stradă. Pentru ce pichetează sindicaliștii Guvernul României?

Sindicaliştii cer aplicarea corectă a Legii 153/2017, cu respectarea creşterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 şi repararea inechităţilor generate de această lege faţă de categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistem, raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată - în special a sporurilor pentru condiţii de muncă - pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din asistenţa socială.

"1 februarie 1990 - 1 februarie 2021: 31 de ani de activitate sindicală SANITAS! Prima aniversare în stradă! De ziua noastră ne-am fi dorit o altfel de aniversare! Dar autorităţile ne obligă, prin nepăsarea cu care tratează problemele sistemului medical şi ale celui de asistenţă socială, să cerem în Piaţa Victoriei respectarea drepturilor membrilor noştri! Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, 1 februarie 2021, în faţa Guvernului, în numele colegilor noştri din spitale, din centre medicale şi medico - sociale, din instituţii de asistenţă socială. Protestează pentru cei care luptă pentru vieţile noastre, pentru cei care luptă de peste 12 luni cu virusul care a provocat pandemia; pentru drepturile colegilor care sunt prezenţi în centrele de vaccinare sau sunt epuizaţi în centrele de asistenţă socială. Oamenii aceştia au înţeles că profesiile pe care şi le-au ales presupun şi prezenţa în linia întâi a războiul cu noul coronavirus; şi nu cer nimic în plus faţă de lege. Cerem doar să se respecte legea", au scris reprezentanţii SANITAS pe pagina de Facebook a Federaţiei.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire