Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Șapte autoturisme nesigure au fost scoase din circulație în urma unor controale desfășurate de polițiști în Maramureș

Șapte autoturisme nesigure au fost scoase din circulație în urma unor controale desfășurate de polițiști în Maramureș
Imagine ilustrativa

Polițiștii maramureșeni au intensificat verificările în trafic la sfârșitul săptămânii, în cadrul unor acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea producerii unor accidente cauzate de defecțiunile tehnice ale autovehiculelor. În urma controalelor, șapte autoturisme au fost retrase temporar din circulație, iar șoferii care au încălcat legislația au fost sancționați contravențional.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, la data de 15 iunie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român, au organizat o acțiune pe drumurile publice din zona de competență. Activitatea a avut ca obiectiv reducerea riscului producerii unor accidente grave generate de starea tehnică necorespunzătoare a vehiculelor, dar și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În paralel, polițiștii din Ulmeni și cei din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au desfășurat activități similare pentru prevenirea și combaterea situațiilor care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.

În cadrul acțiunilor au fost oprite și verificate peste 50 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 6.000 de lei.

Totodată, șapte autoturisme care prezentau deficiențe tehnice și nu ofereau condiții de siguranță pentru circulația pe drumurile publice au fost scoase din trafic până la remedierea problemelor identificate.

Reprezentanții IPJ Maramureș au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, fiind adaptate în funcție de riscurile identificate în teren, cu scopul protejării cetățenilor și al aplicării ferme a prevederilor legale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire