Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Şaptesprezece cetățeni străini, depistaţi într-un lan de porumb, lângă frontiera cu Ungaria

Şaptesprezece cetățeni străini, depistaţi într-un lan de porumb, lângă frontiera cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, 17 cetăţeni din Irak, Afganistan, Iran şi Libia, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din Romania, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Azi noapte, în jurul orei 00.30, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul Sectorului Politiei de Frontiera Nădlac, județul Arad, au depistat in apropierea frontierei de stat şaptesprezece persoane, care se deplasau pe jos, printr-un lan de porumb, spre Ungaria.

Persoanele, care nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

La verificări s-a stabilit că grupul este format patru bărbaţi, cinci femei şi opt minori, cetăţeni din Irak, Afganistan, Iran și Libia, adulții având vârste cuprinse între 21 și 49 ani, iar copiii intre 2 si 17 ani. De asemenea, la cercetări s-a stabilit faptul că toţi sunt solicitanţi de azil în România.

Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire