Municipiului Baia Mare și Asociația Scriitorilor din Baia Mare au acordat și în acest an premiile pentru excelență în literatură unor membri marcanți ai comunității băimărene. Evenimentul a fost cuprins în suita manifestărilor aflate în programul ediției din acest an, a XXIX-a, a Sărbătorii Castanelor.
”Trăim toată viața încercând să punem în cuvinte frumosul, iar dacă există oameni care se apropie de acest vis, aceia sunt scriitorii. Am sărbătorit Ziua Scriitorului într-un cadru festiv, cu ocazia acestor zile minunate și pline de evenimente culturale și artistice pe care le aduce Sărbătoarea Castanelor. Mă bucură și mă onorează în același timp să îi felicit, în numele întregii noastre comunități, pe cei care, prin cuvintele lor, ne oferă o lecție atât despre trecut și viitor, cât și o certitudine despre prezent. Alături de reprezentanții Asociației Scriitorilor din Baia Mare, președintele Săluc Horvat și vicepreședintele Florian Roatiș, am acordat și în acest an premiile pentru excelență în literatură unor membri marcanți ai comunității noastre”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Titlul ”Scriitorul Anului 2024” și premiul de 2.000 de lei din partea municipalității i-au revenit doamnei Rodica Păuna, poetă cu activitate bogată peste hotare, prin traducerea de cărți în spațiul european. La categoria ”Tânăr Scriitor”, i-au fost înmânate titlul și premiul în valoare de 1.500 de lei domnului Flaviu Claudiu Mihali, poet, publicist și redactor al revistei băimărene de literatură și artă ”Freamăt”.
Nu în ultimul rând, au fost decernate două premii, în valoare de 3.000 de lei fiecare, ”Pentru întreaga Carieră”, doamnei Florica Bud, poetă, prozatoare, implicată în promovarea creației literare a tinerilor prin Cenaclul Scriitorilor pe care îl conduce, respectiv domnului Săluc Horvat, critic și istoric literar având contribuții deosebite în cercetarea vieții și operei poetului național Mihai Eminescu, autor a peste 30 de cărți publicate și fondatorul revistei ”Nord Literar”.