Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Șase cazuri de violență în familie în weekend. Ce trebuie să știe victimele acestui tip de abuzuri?

Șase cazuri de violență în familie în weekend. Ce trebuie să știe victimele acestui tip de abuzuri?

Duminică, 21 aprilie, polițiștii maramureșeni au fost solicitați să intervină la șase cazuri de violență în familie.

Astfel, în urma apelurilor prin SNUAU 112, polițiștii din Baia Mare, Recea, Borșa, Tăuții Măgherăuș și cei din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au fost sesizați cu privire la faptul că cinci femei și un bărbat au fost victime ale violenței domestice. În patru situații polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspecul comiterii infracțiunii de violență în familie, iar în alte două cazuri victimele au refuzat să depună plângere precum și emiterea ordinului de protecție provizoriu.

Conform Legii nr. 217/2003, violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune întenționată de violență fizică, sexual, psihologică, economică, socială sau spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

Victima violenței domestice trebuie să știe că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal și aparține părții vătămate. De asemena, victima poate decide retragerea plângerii, situație care stinge acțiunea penală începută în prealabil și agresorul nu mai este pedepsit.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire