Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Șase motociclete dezmembrate și un scuter căutate de autoritățile din Italia, descoperite la FRONTIERA.FOTO

Șase motociclete dezmembrate și un scuter căutate de autoritățile din Italia, descoperite la FRONTIERA.FOTO

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor componentele de la 6 motociclete, precum și un scuter, care figurau în bazele de date ca fiind furate din Italia.

Azi dimineață, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană cetățean, T. Vladislav, în vârstă de 38 ani, conducând un microbuz marca Mercedes.

Din primele verificări s-a constatat faptul că acesta transportă, în compartimentul de marfă al autovehiculului, alături de bagajele personale, mai multe piese aparţinând unor motociclete.

Poliţiştii de frontieră au verificat cu atenţie componentele şi au constatat că acestea proveneau de la șase motociclete, care figurau în bazele de date ca fiind furate din Italia.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar piesele celor 6 motociclete, în valoare de 30.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Tot în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat, ieri, 24 februarie 2018, în jurul orei 17.00, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, D. Vasile, în vârstă de 51 ani, conducând un ansamblu de vehicule, format din autoturism și remorcă.

Din primele verificări s-a constatat faptul că acesta transport în remorcă un motoscuter marca Piaggio.

În urma verificărilor specifice în bazele de date, s-a constatat că acesta figurează ca fiind furat din Italia, încă din luna august 2017.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar motoscuterul, în valoare de 4.000 lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire