Scandal de Ziua Copilului. Liberalii daţi afară dintr-o şcoală, unde împărţeau cadouri!!! VIDEO

Scandal de Ziua Copilului. Liberalii daţi afară dintr-o şcoală, unde împărţeau cadouri.

Mai mulţi liberali care au mers să împartă cadouri de Ziua Copilului la o şcoală din Botoşani au fost daţi afară de conducerea unităţii care le-a spus ferm că în şcoală nu se face politică.

Mai mulți conducători ai PNL Botoșani, printre care deputatul Cristian Roman și lidere de la organizația de femei, aveau programată acolo o acțiune dedicată elevilor.

Ei s-au strâns în curtea școlii, unii au venit și cu părinții, s-a montat și o stație de amplificare, numai că în scurt timp au fost scoși pur și simplu afară de director fiindcă „în școală nu se face politică”.

„Ne-au scos afară că așa a primit ordin, nu este clar dacă de la Huncă sau de la primar. Directorul tremura tot. Ei încă nu au învățat că școala este a copiilor, nu este a lor”, a declarat Cristian Roman pentru botosaneanul.ro.

Parlamentarului liberal i se pare aberantă justificarea că s-ar derula o acțiune politică în școală atât timp cât delegația liberală venise la unitatea de învățământ din Orăşeni Dealcu jocuri și mici daruri, fiind pregătit și tort.

Nu purtăm însemne politice. nu purtăm nimic, sunt nişte oameni care s-au strâns şi care au fost scoşi afară”, a mai spus Cristian Roman, în timp ce Mirela Saucă, vicepreşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale, a arătat că, „ne-au scos în mijlocul unei intersecţii”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.