SCANDAL în Primăria Borşa soldat cu casieria forţată şi zeci de plângeri penale la Poliţie. VIDEO+FOTO

Ziua şi scandalul la Primăria Borşa. Membrii Composesoratului Borşa au încercat din nou miercuri, 16 august, să execute silit instituţia pentru cele 17.000 de hectare de pădure.

Au intrat forţat în instituţie însoţiţi de un avocat şi un reporter şi de aici până la scandal nu a fost decât un pas.

„Aceștia au intrat în Primăria Borșa în timpul programului de lucru și au început să agreseze angajații. Atât avocatul care reprezintă Composesoratul Borșa, cât și un reporter al televiziunii B1TV au bruscat angajații, au încercat să intre în birouri și să filmeze și au forțat intrarea în casieria unității, chiar dacă angajații le-au comunicat că în casierie nu pot intra persoane din afara instituției. De această dată au intrat în instituție singuri, nefiind însoțiți de executorul  judecătoresc”, spun surse din cadrul Primăriei Borşa.

SCANDAL în Primăria Borşa soldat cu casieria forţată şi zeci d…

SCANDAL în Primăria Borşa soldat cu casieria forţată şi zeci d…

Publicată de Jurnalmm Maramures pe 16 August 2017

Angajații au ieșit în fața Primăriei și au refuzat să intre în birouri, spunând că s-au săturat ca activitatea să le fie perturbată continuu de reprezentanții Composesoratului, care intră forțat în birouri, îi filmează, tulbură liniștea și ordinea publică, creând o stare de disconfort și de insecuritate atât pentru angajați, cât și pentru public.

Unul dintre angajați a fost bruscat pe scări, intenționat, tocmai pentru ca acesta să riposteze și să le ofere motiv de scandal. Angajatul nu a răspuns provocării intenționate și după un timp reprezentanții Composesoratului au părăsit Primăria.

Nici cel care s-a dat drept reporter, luat la întrebări,  nu a putut să-şi dovedească funcţia, astfel că s-a făcut şi el nevăzut.

Astfel de scandaluri nu sunt o premieră pentrui angajaţii Primăriei Borşa. Membrii Composesoratului doresc cu orice preţ să fie puşi în posesie cu cele 17.000 de hectare de pădure pentru care au titlu de proprietate, problema însă este că acea suprafaţă de teren nu mai există în fapt.

În urma incidentului, primarul a depus plângere penală la Poliţie în numele instituţieie, lucru pe care l-a făcut şi fiecare dintre anagjaţii deranjaţi în timpul programului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.