Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

"Școala Altfel" la Stația de Tratare a Apei și Stația de Epurare din Baia Mare

"Școala Altfel" la Stația de Tratare a Apei și Stația de Epurare din Baia Mare

Societatea VITAL S.A a fost, și anul acesta, în perioada 27 martie – 25 mai 2017, partener al instituțiilor de învățământ din Baia Mare, dar și din județ în desfășurarea programului national ”Școala Altfel”, care este un program dedicat activităţilor extracurriculare şi extraşcolare.

Prin intermediul Programului Şcoala Altfel anul acesta peste 350 de preșcolari, elevi și studenți din Baia Mare, dar și din județ în această perioadă au decoperit  și au aflat mai multe despre potabilizarea apei şi epurarea apelor uzate, de la  specialiștii din cadrul S.C. VITAL S.A. Preșcolarii, elevii și studenții au avut ocazia de a cunoaște  îndeaproape procesele prin care apa este tratată și distribuită consumatorilor, vizitând stația de tratare a apei din Baia Mare și laboratorul  de analize fizico-chimice și microbiologie din cadrul stației. Au învățat că apa este permanent supravegheată și analizată. La Stația de Epurare din Baia Mare, copiii au fost martorii eliminării poluanților din apa uzată prin complexul proces de epurare, conștientizând beneficiile purificării apei pentru sănătatea populației, protejarea surselor de apă și a mediului.

Pe parcursul acestor vizite copiii au înțeles câtă muncă este necesară pentru ca atunci când deschid  robinetul acasă, să curgă apă potabilă și, de asemenea, ce se întâmplă cu apa murdară după ce ajunge în sistemul de canalizare.

Prin aceste acţiuni, societatea VITAL S.A. speră să contribuie nemijlocit la conştientizarea tinerei generaţii în ceea ce priveşte rolul şi importanţa apei, protejarea mediului înconjurător și respectul pentru natură.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire