Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Se dau câte 15.000 de euro celor ce deţin o proprietate la ţară. Ce condiţii trebuie să îndeplinească solicitanţii

Se dau câte 15.000 de euro celor ce deţin o proprietate la ţară. Ce condiţii trebuie să îndeplinească solicitanţii

Persoanele care dețin în prezent mici exploatații agricole pot primi 15.000 de euro prin intermediul unei linii de finanțare destinată sprijinirii fermelor mici, conform ghidului solicitantului publicat în dezbatere publică la finalul săptămânii trecute. Sunt eligibili fermierii care dețin câteva hectare de teren sau un număr mic de animale în ferma proprie, în condițiile explicate mai jos.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat vineri ghidul solicitantului pentru patru programe de finanțare destinate afacerilor agricole, printre care se numără și cel aferent dezvoltării fermelor mici. După încheierea perioadei de consultare publică, AFIR va anunța perioada în care sesiunea de depunerea proiectelor va fi activă.

Prin intermediul submăsurii 6.3 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), micii fermieri pot primi o sumă de 15.000 de euro pentru dezvoltarea exploatațiilor deținute în prezent. Pentru ca acest lucru să se întâmple, fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiții eliminatorii, condiții pe care le vom prezenta în cadrul articolului de astăzi.

Continuarea articolului pe avocatnet.ro.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire