Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Sechestru pe averea şefei CNA, pus de DNA. Noi falsuri descoperite!

Sechestru pe averea şefei CNA, pus de DNA. Noi falsuri descoperite!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

GEORGESCU LAURA - CORINA, preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- abuz în serviciu, în formă continuată (5 acte materiale),

- instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată(5 acte materiale).

În prezenta ordonanţă de extindere a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitatea sa de preşedinte al CNA, suspecta Laura Georgescu a fost cea care a instigat în perioada 2013 - 2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a 4 posturi de televiziune (5 sesizări nereale), altele decât cele referitoare la cele 7 posturi de televiziune care au făcut obiectul actelor de cercetare anterioare.

După precedenta extindere a urmăririi penale (aspecte mediatizate la datele de 2 aprilie, respectiv 24 aprilie 2015), a continuat efectuarea cercetărilor. În acest context, un număr de 4 operatori TV sancționați ca urmare a demersurilor efectuate de președinta CNA, suspecta Georgescu Laura, în baza sesizărilor false realizate chiar la instigarea acesteia, au comunicat date utile anchetei.

Printre datele comunicate de operatorii TV au fost identificate noi sesizări care conțineau date false, fiind promovate de suspecta Georgescu Laura și care au avut ca rezultat sancționarea acestora.

În unele cazuri, sesizarea a fost redactată şi înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc.

În final, luând în considerare și infracțiunile/starea de fapt mediatizate prin comunicatele 662 și 774 din 2 respectiv 24 aprilie 2015 și cele prezente, în sarcina suspectei Georgescu Laura s-a reţinut săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, din care una în formă continuată (25 acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (25 acte materiale) – cu referire la sesizările falsificate care au stat la baza sancționării cu amendă a 11 posturi TV.

În cauză s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, aparţinând suspectei Georgescu Laura – Corina până la limita de 2.296.200 lei, sumă reprezentând valoarea cu care cinci posturi de televiziune s-au constituit până în acest moment drept parte civilă.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire