Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Secretele unei perechi de încălțăminte confortabile

Secretele unei perechi de încălțăminte confortabile

Atunci când îți cauți încălțăminte care să fie comodă și de calitate, alegerea unei perechi potrivite de pantofi poate deveni o reală provocare. Dacă te simți copleșit în timpul cumpărăturilor și nu știi care sunt elementele de bază atunci când trebuie să iei o decizie, găsești în acest articol câteva criterii de care e bine să ții cont.

Iată câteva sfaturi care te ajută să fii mereu pregătit:

  1.     Structură flexibilă

Pantofii de bună calitate sunt extrem de flexibili și nu își modifică forma foarte ușor. Verificarea acestui lucru poate fi realizată prin simpla acțiune de îndoire a încălțării. În cazul în care vârful, respectiv călcâiul revin la forma inițială dinainte de îndoire și nu prezintă urme de deformare, atunci perechea este una potrivită.

Reține că, pentru a te bucura de un confort total, este important ca atât încălțămintea pentru bărbați, cât și cea pentru femei trebuie să prezinte o structură solidă, iar călcâiul trebuie să fie rigid. Altfel, dacă partea din spate este moale, se tocește extrem de repede și produce un disconfort la mers.

  1.     Mărime potrivită

De foarte multe ori se întâmplă să găsești încălțări pe gustul tău, care însă nu sunt disponibile în măsura de care ai nevoie. Nenumărate sunt compromisurile și eforturile realizate pentru a încăpea în ele, doar de dragul modelului sau a prețului redus. Nu încerca să forțezi piciorul și să cumperi mărimea nepotrivită, deoarece vei avea de suferit.

Atunci când vine vorba de comoditate, obiceiul din popor cu privire la faptul că pantofii se vor lărgi dacă vor fi purtați nu este valabil, așa că asigură-te că achiziționezi mereu mărimea pe care o porți. 

  1.     Interior confortabil

Cu toate că exteriorul este cel care oferă prima impresie, este recomandat să verifici cu mare atenție și interiorul. Asigură-te că aceștia au o talpă moale, care nu prezintă imperfecțiuni sau cusături interne dure care te-ar putea deranja la mers.

O suprafață interioară de calitate trebuie să fie simplă, netedă și ar fi de preferat să fie ușor de îndepărtat, pentru  a fi înlocuită atunci când este cazul. 

  1.     Nivelul de stabilitate

Stabilitatea oferită de modelul care îți place trebuie să fie unul dintre criteriile esențiale de care ții cont atunci când ești pe punctul de a cumpăra o pereche de pantofi. O talpă uniformă este alegerea ideală și sigură pentru a te simți bine. Mare atenție la cei eleganți, pentru ocaziile speciale. Este tentant să treci cu vederea factorii practici și de sănătate doar pentru a arăta bine o seară, însă nu este deloc recomandat. Acest lucru îți poate provoca dureri sau chiar răni serioase la nivelul piciorului.

  1.     Ora la care faci cumpărăturile

Specialiștii recomandă să mergi la cumpărături după amiază sau chiar seara, deoarece atunci picioarele devin ușor umflate. În caz contrar, vei achiziționa o pereche de încălțăminte care vine perfect la primele ore ale dimineții, dar care însă se simte strâmtă mai spre seară.

Din acest motiv este indicat să te folosești de acest truc pentru a cumpăra modele comode pe întreaga durată a zilei. Totodată încearcă să faci câțiva pași pe o suprafață dură pentru a vedea cum se simt la mers. De foarte multe ori, pardoseala moale atenuează pasul și creează iluzia confortului.

Alegerea pantofilor potriviți care să îndeplinească toate condițiile menționate mai sus presupune o sesiune de cumpărături minuțioasă, dedicată exclusiv detaliilor care fac diferența. Dacă îți dorești o pereche de încălțăminte în care să mergi comod, acordă-ți timpul necesar și ține cont de toate sfaturile menționate mai sus. Spor la cumpărături! Sursă foto: Shutterstock.com 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire