Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Şef de Poliţie implicat într-un accident GRAV de circulaţie. A vrut să depăşescă un TIR, a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină!FOTO

Şef de Poliţie implicat într-un accident GRAV de circulaţie. A vrut să depăşescă un TIR, a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină!FOTO

accident-Liviu_Popa-BrasovŞef de Poliţie implicat într-un accident GRAV de circulaţie. A vrut să depăşescă un TIR, a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină!FOTO

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost implicat, luni, într-un accident de circulaţie pe centura municipiului Braşov.

Ofiţerul, aflat în drum spre Bucureşti, a intrat cu maşina pe contrasens, în depăşirea unui autotren, şi a lovit o altă maşină, care venea din sens opus.

"Nu a fost nimic grav, de altfel eu îmi continui drumul spre Bucureşti cu aceeaşi maşină. Am vrut să depăşesc un TIR, am ieşit pe contrasens şi am lovit o maşină care venea din faţă", a declarat şeful Poliţiei, scrie ebihoreanul.ro.

Potrivit hotnews.ro, mașina condusa de șeful Poliției bihorene, un BMW din 2001, cu nr. de inmatriculare BH 20 ASW, aparţine co-presedintelui PNL, Vasile Blaga.

"Domnul Liviu Popa este un prieten de familie al domnului Vasile Blaga si i-a solicitat acestuia sa ii imprumute masina pentru o deplasare in Bucuresti, fiind in concediu. Domnul Blaga isi exprima regretul in cazul in care au fost persoane afectate de acest incident si spera ca toate persoanele implicate sa fie sanatoase," a precizat consilierul liderului PNL, Mihai Somfelean.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, a declarat, luni, pentru ebihoreanul.ro, că accidentul nu a rămas înregistrat ca o simplă tamponare, întrucât s-a soldat cu rănirea unei persoane.

"Şoferul de 48 ani din Bihor s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure, pe centura Braşovului, şi a intrat într-o coleziune cu o maşină care circula din sens opus. În urma accidentului, o doamnă de 36 de ani, pasageră în maşina lovită, a fost rănită uşor dar a refuzat internarea în spital", a explicat reprezentantul Poliţiei Braşov.

sursa.romaniatv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire