Seminar internaţional pe tema dezinstituţionalizării

Seminarul internaţional privind dezinstituţionalizarea şi reforma protecţiei copilului – desfăşurat azi 12 septembrie 2014 în Baia Mare – a adunat la masa dialogului specialişti din ONG-uri, oficiali din instituţii publice din America Centrală şi de Nord şi experţi şi specialişti din cadrul serviciilor publice locale şi judeţene din Maramureş.

Programul face parte din iniţiativa Hope and Home for Children  de a disemina experienţa dobândită prin derularea de programe de dezinstituţionalizare şi reformă în Europa şi Africa, alături de parteneri din partea autorităţilor locale şi naţionale.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, prezent la deschiderea seminarului, le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa educaţiei în prevenirea abandonului familial şi implicit al instituţionalizării copilului. „Copilul trebuie să simtă apartenenţa la grup, să se simtă ocrotit şi sprijinit pentru a se putea dezvolta armonios. De aceea, cred că educaţia este un factor esenţial în acest sens. O foarte mare parte din bugetul Consiliului Judeţean Maramureş se duce spre protecţie socială. Aceasta, pe de-o parte e bine, pe de alta e rău. E bine, pentru că se alocă fonduri substanţiale spre acest segment, e rău pentru că mai sunt oameni aflaţi în această situaţie.” – apreciază preşedintele Zamfir Ciceu.

Directorul de programe al HHC – Delia Pop a prezentat, de asemenea, importanţa şi scopul activităţii HHC. „Suntem de părere că vizita va avea cu adevărat impact dacă vom reuşi dezvoltarea unei platforme de colaborare şi schimb de experienţă între experţi din protecţia copilului din România şi din ţările Americii Centrale şi de Sud. Acest dialog va putea să susţină şi să promoveze dezinstituţionalizarea şi reforma sistemelor de protecţie a copilului prin implementarea Ghidului ONU privind îngrijirea alternativă.” – a adăugat Delia Pop.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.