Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a participat la reuniunea Rețelei parlamentare a APCE privind situația copiilor din Ucraina

Senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a participat la reuniunea Rețelei parlamentare a APCE privind situația copiilor din Ucraina

Parlamentul eston (Riigikogu) a găzduit, în perioada 17–18 octombrie a.c., la Tallinn, reuniunea Rețelei parlamentare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) privind situația copiilor din Ucraina. La lucrările evenimentului a participat senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, în calitatea sa de membru al Delegației Parlamentului României la APCE.

Reuniunea a avut ca principal obiectiv consolidarea cooperării dintre parlamentele naționale și partenerii internaționali, schimbul de bune practici și mobilizarea voinței politice pentru asigurarea unui nivel cât mai ridicat de protecție a copiilor ucraineni afectați de război.

La eveniment au fost prezenți membri ai APCE, oficiali estoni și ucraineni, experți în domeniul reabilitării fizice și psihologice a copiilor, precum și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale cu activitate relevantă în domeniu.

Deschiderea lucrărilor a fost marcată de alocuțiunile susținute de președintele Parlamentului eston, Lauri Hussar, și de ministrul eston al afacerilor externe, Margus Tsakhna.

Dezbaterile au fost structurate pe două dimensiuni majore:

Reabilitarea fizică a copiilor afectați de război, cu accent pe accesul la tratament medical, protezare și servicii de recuperare în centre specializate din Ucraina și din alte state europene;

Reabilitarea mentală, vizând sprijinul psihologic, refacerea în urma traumei, creșterea rezilienței și reintegrarea în familie sau în comunitate.

În marja reuniunii, senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, împreună cu ceilalți membri ai rețelei, a efectuat o vizită la Școala ucraineană și la Centrul Cultural Ucrainean din Tallinn, instituții care sprijină educația și integrarea copiilor refugiați.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire