În cadrul vizitei oficiale în Ucraina, senatorul PNL de Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș, a avut ocazia să se întâlnească cu copiii refugiați ucraineni din centrele de la Solotvino. Impresionat de inocența lor, care contrastează cu traumele și suferințele pe care le-au trăit, senatorul le-a oferit cadouri pentru a le însenina ziua, subliniind impactul devastator pe care războiul îl are asupra vieții și viitorului lor.
„Războiul le-a răpit siguranța, iar lipsa unui cămin stabil și a unui viitor clar le afectează profund creșterea.”, a menționat Niculescu Țâgârlaș. Zeci de refugiați din Mariupol, Harkov și Donetsk trăiesc în centrele de refugiați, unde luptă zilnic pentru a depăși dificultățile aduse de conflictul armat.
Vizita senatorului a inclus și întâlniri oficiale cu omologi din Rada Supremă și alte autorități regionale, subliniind importanța solidarității și sprijinului acordat Ucrainei în aceste vremuri dificile.
„Solidaritatea și sprijinul nostru nu sunt doar gesturi umanitare, ci o necesitate pentru reconstrucția Ucrainei.”, a declarat senatorul, reafirmând angajamentul României de a susține poporul ucrainean în această perioadă de criză.
Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: "Copiii ucraineni din centrele de refugiați de la Solotvino au demnitate și curaj!"























