Senatorul Cristian-Niculescu Țâgârlaș: lecții juridice pentru implementarea corectă a legii!

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș scoate la lumină deficiențele celor care nu cunosc legea și pașii corecți pentru  implementarea unor proceduri ce țin de Parlament.

„Mă așteptam ca după multi ani petrecuți în Parlament, în calitate de deputat şi chiar de președinte al Camerei Deputaților, premierul Marcel Ciolacu să cunoască mai bine procedurile parlamentare. Cel puțin atât.Am constatat însă că deşi a plecat de puțin timp la Palatul Victoria, premierul Ciolacu a uitat cum funcționează procedurile parlamentare şi, după respingerea de către CCR a legii pensiilor speciale, solicită Ministrului Justiției să formuleze amendamentele la reglementările contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraților, pentru ca legea sa fie pusă cât mai repede în concordanță cu solicitările CCR.
Ii reamintesc premierului PSD că odată legea respinsă de CCR, ea se reîntoarce în Parlament, unde amendamente mai pot fi depuse doar de parlamentari. Iar ministerul care este titular pentru reforma pensiilor, asumată în PNRR, este Ministerul Muncii, condus de un ministru PSD. Cu siguranță, ministrul liberal al Justiției, Alina Gorghiu, alături de CSM şi de Înalta Curte de Casație şi Justiție, vor oferi toată expertiza necesară pentru ca în Parlament să adoptăm de data aceasta o lege care să treacă de controlul de constituționalitate. În calitate de președinte al Comisiei Juridice a Senatului, voi face toate demersurile necesare pentru a trece cât mai repede prin Parlament un proiect care sa corespundă cerințelor CCR şi îi mulțumesc premierului Ciolacu că a preluat sugestia mea de a avea cât mai repede o sesiune parlamentară extraordinară pentru această lege şi a anunțat astăzi că e nevoie ca Parlamentul să organizeze săptămâna viitoare o sesiune extraordinară.”, a transmis senatorul PNL de Maramureș, Cristian-Niculescu Țâgârlaș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.