Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a anunțat că Senatul României a adoptat un proiect legislativ destinat consolidării cadrului legal de protecție a copiilor împotriva exploatării sexuale, în special în mediul online.
Potrivit parlamentarului, noile prevederi răspund evoluției fenomenului infracțional, în condițiile în care o parte semnificativă a abuzurilor asupra minorilor sunt facilitate prin intermediul platformelor digitale, al rețelelor sociale și al noilor tehnologii.
Proiectul legislativ actualizează terminologia utilizată în Codul penal, introducând referiri explicite la abuzurile sexuale asupra minorilor. De asemenea, actul normativ sancționează distinct toate formele de implicare în astfel de activități infracționale, de la producerea și distribuirea materialelor ilegale până la accesarea acestora prin mijloace electronice.
Senatorul a precizat că legea introduce prevederi specifice pentru combaterea fenomenului de „grooming”, vizează inclusiv instrumentele informatice utilizate în producerea sau distribuirea materialelor ilegale și prevede agravarea pedepselor atunci când autorii se află într-o poziție de autoritate sau de încredere față de minor.
Totodată, proiectul include măsuri suplimentare privind confiscarea echipamentelor folosite la săvârșirea infracțiunilor și sancționarea nedenunțării unor astfel de fapte.
„Protejarea copiilor este o obligație morală, iar statul era obligat să vină cu actualizarea legislației pentru pedepsirea abuzatorilor”, a transmis Cristian Niculescu-Țâgârlaș.























