Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș a anunțat că a votat împotriva proiectului de lege care prevede obligativitatea organizațiilor neguvernamentale de a face publice numele donatorilor.
Potrivit acestuia, inițiativa legislativă ridică probleme privind protecția vieții private și libertatea de asociere, putând fi interpretată ca un instrument de presiune asupra societății civile.
„Transparența financiară este un obiectiv legitim, însă orice măsură trebuie să fie proporțională, justificată și aplicată echitabil într-un stat de drept”, a declarat senatorul.
Cristian Niculescu Țâgârlaș a subliniat că ONG-urile sunt deja supuse unor obligații de raportare financiară și control, prevăzute de legislația în vigoare, iar instituțiile competente dispun de mecanismele necesare pentru verificare.
Totodată, senatorul a atras atenția asupra faptului că proiectul ar putea genera tratamente diferențiate față de alte organizații sau entități din spațiul public, precum sindicatele sau organizațiile patronale.
În opinia sa, astfel de inițiative pot conduce la descurajarea implicării civice și la afectarea încrederii în mecanismele democratice.
Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: Vot împotriva proiectului privind publicarea donatorilor ONG


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu