Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Senatorul PNL, Cristian Niculescu Țâgârlaș: parteneriat cultural și legislativ între România și Republica Moldova, consolidat printr-o nouă rezoluție comună

Senatorul PNL, Cristian Niculescu Țâgârlaș: parteneriat cultural și legislativ între România și Republica Moldova, consolidat printr-o nouă rezoluție comună

Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș a participat în Parlamentul de la Chișinău, la ședința comună a Comisiilor pentru Cultură din România și Republica Moldova, în cadrul unui demers menit să consolideze legăturile culturale dintre cele două state. Împreună cu deputata Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul moldovean, senatorul a semnat o rezoluție comună ce completează Memorandumul de Înțelegere dintre cele două Ministere ale Culturii, semnat cu o zi înainte.
„Această colaborare reprezintă un nou pas în promovarea patrimoniului nostru cultural comun și în susținerea demersurilor Moldovei pe calea europeană. Am discutat despre reformele legislative necesare pentru întărirea democrației și despre combaterea dezinformării – teme esențiale pentru viitorul democratic al regiunii”, a declarat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.
La discuții a fost prezentă și Veronica Roșca, președinta Comisiei Juridice din Parlamentul Republicii Moldova, care a sprijinit dialogul pe teme legate de strategiile legislative comune. Senatorul a subliniat importanța unei legislații clare și eficiente pentru protejarea valorilor democratice și crearea unui climat informațional sănătos în ambele țări.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire